Diana Păun: Viitorul sistemului de sănătate înseamnă inovare şi promovarea cercetării medicale

Gradul de performanţă al fiecărui domeniu este dat de capacitatea de investiţie în componenta de cercetare şi inovare, a declarat, joi, consilierul prezidenţial Diana Păun, care consideră că viitorul sistemului medical înseamnă inovare şi promovarea cercetării medicale.

„Un alt element important este transformarea digitală. Sub impactul pandemic asupra furnizării de îngrijiri, ea s-a dovedit o necesitate şi poate aduce în continuare beneficii substanţiale pe întregul traseu al pacientului. Gradul de performanţă al fiecărui domeniu este dat de capacitatea de investiţie în componenta de cercetare şi inovare. În sănătate, investiţia în cercetare şi inovare aduce o contribuţie suplimentară care se reflectă în primul rând în creşterea speranţei de viaţă, mergând uneori până la recuperare completă. Viitorul sistemului de sănătate înseamnă, în ultimă instanţă, inovare şi promovarea cercetării medicale. Aceasta este de fapt şi viziunea preşedintelui României”, a spus medicul la dezbaterea Profit Health Forum, cu tema „Capacitatea sistemului medical de redresare şi rezilienţă post-COVID. Ce lecţii am învăţat în pandemie?”.

În opinia sa, un sistem de sănătate rezilient înseamnă şi construcţia pe „pilonii” prevenţiei şi educaţiei pentru sănătate.

Diana Păun a afirmat că pandemia COVID-19 a reprezentat un fenomen „perturbator, de amploare, care a modificat percepţiile” şi a schimbat „pentru totdeauna aşteptările” comunităţilor.

„Cred că rămâne şi astăzi foarte greu de evaluat dacă în realitate stării de fapt puteau fi aplicate măsuri capabile să oprească evoluţia. (…) Pandemia COVID a generat peste 6 milioane decese, din care peste 64.000 numai în România. Această realitate nu trebuie ignorată”, a subliniat consilierul prezidenţial.

Potrivit acesteia, criza sanitară poate servi „ca oportunitate” pentru a defini noi direcţii strategice în sănătate. AGERPRES