Simularea Bacalaureatului se încheie cu proba scrisă la Limba maternă

Elevii din ultimul an de liceu care au urmat cursurile într-o limbă a minorităţilor naţionale susţin, joi, proba scrisă la Limba şi literatura maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Rezultatele vor fi comunicate pe 14 aprilie.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

„Obiectivele urmărite prin organizarea simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale/liceale”, precizează Ministerul Educaţiei.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute nu se trec automat în catalog însă prin excepţie, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.

Potrivit sursei citate, subiectele şi baremele vor fi publicate în fiecare zi a simulării, la ora 15,00, pe http://subiecte.edu.ro/2022/simulare/simulare_bac_XII/. AGERPRES