Gala ANIS 2022: Câștigătorii premiilor industriei IT sunt: Atos,Bit Sentinel, Brio, Endava, Medicai,Wipro Technologies și Zitec

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) a organizat joi, 31 martie, a opta ediție a Galei ANIS, eveniment în cadrul căruia au fost premiate cele mai importante companii și proiecte care s-au remarcat pe parcursul anului trecut. La această ediție au fost înscrie 60 de proiecte din partea a 34 de companii.

„Ca în fiecare an, ne propunem să reunim cele mai bune companii și proiecte din zona IT pentru a le aduce recunoaștere în piață și a-i premia pe cei mai buni promotori ai industriei. Pe lângă cei care primesc trofeele acestei ediții sunt mulți care s-au remarcat prin activitățile desfășurate și proiectele cu impact deosebit derulate anul trecut. Dorim să le mulțumim tuturor pentru inițiative și îi așteptăm și la anul cu noi realizări”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS România.

Câștigătorii Premiilor ANIS 2022:

Bit Sentinel, cu programul Unbreakable a câștigat premiul pentru Programul Educațional al anului. Unbreakable Romania este un program educațional de securitate cibernetică pentru liceeni și studenți a cărui misiune este să crească, să cultive talentul și să ghideze noua generație de specialiști către alegerea unei cariere în securitatea cibernetică.Per total, la această categorie s-au înscris 16 companii, ia finaliștii au fost Brio, cu programul A.E.R. Remedial School, Endava, cu programul Tech Girls‘ Academy and Young Women in Tech și Școala Informală de IT, pentru programul cu același nume.

Proiectul CSR al anului a fost câștigat de Endava, cu programul Thank You Forest. Derulat în parteneriat cu Plantăm Fapte Bune, Endava Thank You Forest este angajamentul companiei de a planta 30.000 de copaci în România. Inițiativa a fost concepută pentru a implica oamenii din cadrul Endava în acțiunea împotriva schimbărilor climatice fiind, totodată, conectată la programul de recunoaștere internă.Finalistă la această categorie a fost și  Metro Digital România cu programul Letters to Santa.

Startup-ul anului este Brio,o platformă educațională DeepTech SaaS dezvoltată cu scopul de a ajuta elevii claselor I-XII, părinții, profesorii și instituțiile de învățământ să sporească performanța educațională și încrederea la nivelul tinerilor. Brio identifică punctele tari ale studenților, punctele mai slabe și zonele de risc, permițând o dezvoltare personală orientată și măsurabilă.Finaliștii acestei categorii au fostși EasyDo Digital Technologies, Innoship, MedX.

Câștigătorul premiului Proiectul R&D al anului este Atos IT Solutions & Services, cu programul Aisaac. AisaaC este un serviciu de prevenire, detectare și răspuns la amenințările de securitate cibernetică de ultimă generație, alimentat de o platformă de inteligență artificială. Acesta este o platformă de analiză extrem de scalabilă, care rulează algoritmi de ultimă generație și tehnologii avansate de Big Data pentru a detecta atacuri complexe, direcționate și necunoscute.Finaliști la această categorie au fost și Assist Sofware cu CounteR și Metro Digital Romania cu Checkoutless.

Wipro Technologies cu VDCMa câștigat premiul pentru soluția de outsourcing software a anului. În parteneriat cu Marelli, Wipro a dezvoltat software-ul VDCM (Vehicle Domain Controller Management) pentru managementul dinamicii sistemului de suspensie a vehiculului și este implementat în două versiuni: una dedicată motoarelor cu ardere internă și altul pentru vehicule electrice (atât hibride, cât și complet electrice).Finaliștii acestei categorii au fostAtta Systems cu Bold Health și Zitec cu Sameday Lockers.

Premiul pentru Produsul software al anului merge către Innovator Artificial Tech cu Medicai. Medicai permite clinicilor mici și mijlocii, medicilor, spitalelor, celor care efectuează studii clinice și pacienților să colaboreze în mod sigur și asincron și să acceseze imagistica medicală de oriunde.Finaliștii acestei categorii au fost Modex cu Modex Blockchain Database și Zitec cu Regista.

Compania anului a fost desemnată Zitec, lider pe piața IT & Digital Marketing din România, companie specializată în dezvoltarea de soluții de transformare digitală, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing. În 2021, Zitec a înregistrat creșteri semnificative pe segmente de business precum Product development, soluții Google & Microsoft Cloud, Digital Marketing, Mobile sau eCommerce și și-a extins portofoliul cu peste 50 de clienți noi, din diverse industrii, renumiți la nivel național și internațional. Finaliștii acestei categorii au fost Atta Systems, Softbinator Technologies și Tremend Software Consulting.

Membrul ANIS al anului a fost desemnat Atos IT Solutions & Services. Compania s-a remarcat prin suportul activ în proiectele asociației de-a lungul anului 2021.

Anul acesta, în premieră, ANIS a introdus și o distincție specială – Best Personal Contribution – unei persoane care a excelat anul trecut prin implicarea în inițiativele și proiectele Asociației. Câștigătorul ediției curente a fost Edward Crețescu – Head of Sales & Partnerships la Digidemat Romania. Edwardare o experiență extensivăîn digitalizare și dezvoltare de business în domeniul IT. În cadrul ANIS, el este coordonatorul Task Force-ului de Digitalizare și Dezvoltarea Industriei, fiind o persoană foarte implicatăîn activitățile și proiectele noastre. Mereu pregatit să ofere o mână de ajutor, Edward a câștigat atât aprecierea membrilor cât și a echipei executive.

Membrii juriului care au desemnat câștigătorii celei de a șasea ediții a Galei ANIS sunt: Mihai Matei –  Președintele ANIS, Radu Burnete – Director Executiv Confederația Patronală Concordia, Mirela Gavra – fondator The Diplomat, Ana Giurcă – fondator Loginro, Bianca Muntean – Director Executiv ARIES Transilvania, Cristian-Alexandru Nae – Director General Adjunct TechVentures Bank, Elena Pap – Director Regional (pentru România, Moldova, Bulgaria, Serbia & Grecia) în cadrul Up Coop, Răzvan Rughiniș – Prodecan ACS, Universitatea Politehnica din București și co-fondator Innovation Labs, Carmen Sebe – CEO Seedblink, Dan Zaharia – fondator Fab Lab Iași.

Premiile de Excelență ale Industriei IT și Gala ANIS 2022 au fost susținute de partenerii strategici: Bittnet, bvp Grigorescu Ștefănică, TechVentures și Up Romania.