Flutur: Am avut un festival al democraţiei care ne-a costat scump; partea bună – capacitatea partidului de a corecta

Preşedintele interimar al PNL, Gheorghe Flutur, afirmă că liberalii au avut „un festival al democraţiei” care i-a costat scump, dar îi îndeamnă să vadă „partea bună a lucrurilor” – capacitatea partidului de a corecta şi îmbunătăţi ce nu merge.

„Trebuie să pornim de la o realitate. La şase luni de zile, PNL provoacă proceduri pentru un congres extraordinar. Şi eu vă îndemn să vedeţi partea bună a lucrurilor: capacitatea partidului de a corecta şi de a îmbunătăţi ce nu merge. Noi nu putem să ne ascundem, să spunem că a mers totul foarte bine şi o spun eu, care am primit un vot pentru interimatul până duminica viitoare: trebuie să ne uităm atent ce n-a mers să putem îndrepta. Altfel, putem persista în aceste greşeli, iar PNL este, într-adevăr, un partid viu, dinamic şi care trage de mânecă şi acesta este un lucru bun pentru că mai sunt doi ani până la alegerile din 2024 şi dacă ne gândim sunt foarte multe lucruri de făcut”, a declarat Flutur, duminică, la Consiliul Naţional al PNL organizat la Palatul Parlamentului.

El a a îndemnat la moderaţie, arătând că PNL este într-o coaliţie în care trebuie să genereze stabilitate.

„Eu nu vreau să am azi un rechizitoriu aspru, pentru că trebuie să ne asumăm şi noi parte dintre ele, pentru că am făcut parte şi suntem în această echipă, dar trebuie sa recunoaştem şi să îndreptăm ce n-a mers, aşa ca vă rog pe toţi: haideţi să vedem capacitatea şi viteza de reacţie a partidului care a văzut că trebuie nişte lucruri îmbunătăţite. Faptul că o săptămână propunem pentru congres extraordinar, pentru că e o situaţie excepţională în România şi geopolitică, şi presiunea economică şi aşteptările populaţiei. Nu putem aştepta. Am avut un festival al democraţiei care ne-a costat scump. Îndemnul meu e la moderaţie în această perioadă şi să gândim constructiv şi de echipă. PNL e într-o coaliţie unde trebuie să generăm stabilitate pentru că premierul e de la noi, preşedintele României vine din PNL, suntem principalul partid de dreapta. Lumea aşteaptă de la noi stabilitate şi poate că aşa trebuie citit acest congres, e nevoie de stabilitate, acţiune, echilibru, fermitate”, a punctat Gheorghe Flutur.

Liderul interimar al partidului a subliniat că PNL trebuie să răspundă la mai multe provocări, referindu-se la cele cu caracter social.

„PNL trebuie să răspundă matur la mai multe provocări şi mă uit aici numai la provocările legate de scumpirea vieţii oamenilor. Este o întâmplare nefericită. Până acum era pandemia. A venit şi acest război care a schimbat cu totul datele problemei internaţional şi scumpirea vieţii oamenilor aşteaptă reţetă şi aşteaptă soluţie imediat. Vreau să-i mulţumesc premierului Nicolae Ciucă pentru pragmatism, pentru iniţiativă şi să-l asigurăm că vom fi în continuare susţinători pentru deciziile sociale şi economice de care ţara are nevoie”, a spus Gheorghe Flutur.

Acesta a adus în discuţie şi problema comunicării în partid, arătând că acest capitol trebuie îmbunătăţit.

„Trebuie să îmbunătăţim comunicarea internă şi, sigur, e loc de comunicare externă mult mai bună, mult mai eficientă şi, dacă se poate mai pe înţelesul oamenilor şi mai pricepută ca PNL să recupereze unele puncte pe care le-am pierdut în această perioadă. În coaliţie – o mai bună organizare a temelor prioritare şi a agendei de coaliţie. Coaliţia trebuie să genereze, pentru săptămâna de lucru, care este agenda, ce răspunsuri avem. Sunt lucruri cu care eu am venit şi voi veni în continuare ca propuneri concrete pentru că am făcut parte şi din alte coaliţii şi trebuie să îmbunătăţim aceste chestiuni. (…) Apelul meu e la moderaţie, echilibru, nu avem nevoie acum de nu ştiu ce supărări interne, nu e loc”, a adăugat Flutur. AGERPRES