VOCEA MUTĂ A DEZNĂDEJDII

Privesc pereții

și ei mă privesc

din oglinda spartă

nu știu cine este străinul din mine

și nici cine mă ține de mână
și ce poate face copilul adunat

dintre cioburi și aerul ars

 

Privesc peste umăr

chiar dacă umărul e undeva în față

printre cântecul rămas spânzurat

în salutul de bună dimineață  Soare,

bună dimineață Noapte

bună să-ți fie inima

lipită de pereții teatrului

în care încă se mai joacă Cehov

 

 

Privesc căderea clădirii

în genunchi

sau poate să fie în beciurile secrete

ale celor rămași în pereți

motive de a fi spânzurați

 

Bună dimineața, Noapte!

cu ochii deschiși până la ochi imobili

din care se vede căderea  pe spate

cum lasă în urmă dezmembrarea din vis.

 

ADI CRISTI