Privesc pereții
și ei mă privesc
din oglinda spartă
nu știu cine este străinul din mine
și nici cine mă ține de mână
și ce poate face copilul adunat
dintre cioburi și aerul ars
Privesc peste umăr
chiar dacă umărul e undeva în față
printre cântecul rămas spânzurat
în salutul de bună dimineață Soare,
bună dimineață Noapte
bună să-ți fie inima
lipită de pereții teatrului
în care încă se mai joacă Cehov
Privesc căderea clădirii
în genunchi
sau poate să fie în beciurile secrete
ale celor rămași în pereți
motive de a fi spânzurați
Bună dimineața, Noapte!
cu ochii deschiși până la ochi imobili
din care se vede căderea pe spate
cum lasă în urmă dezmembrarea din vis.
ADI CRISTI
