Fiecare ajutor contează. Implică-te, în continuare, în campania „Dăruiește o masă pentru Ucraina” din proiectele Iulius!

IULIUS continuă demersurile de sprijinire a refugiaților din Ucraina, alături de alte companii responsabile şi membri ai societății civile, care au demonstrat, în ultima lună, că valori precum empatia, solidaritatea şi grija pentru cei aflaţi în suferinţă nu au graniţă.

De la începutul conflictului din Ucraina, compania IULIUS s-a implicat în acordarea de ajutor persoanelor afectate de război şi a contribuit cu donaţii în valoare totală de 75.000 de euro. Sprijinul a constat în mai multe acţiuni concrete: donaţii de  produse necesare centrului de refugiaţi de la Tehnopolisdonaţii financiare şi de produse direcţionate spre organizaţii non-guvernamentale care asigură asistenţă umanitară populației civile din Ucraina şi prin sprijinirea logistică şi cu produse a ONG-urilor locale specializate în acordarea de ajutor, în cele patru oraşe din ţară unde este prezentă (Iaşi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara).

Recent, IULIUS a contribuit la amenajarea zonei de odihnă de la parterul Centrului Tehnopolis, transformat în adăpost pentru refugiaţii ucraineni. Compania a donat saltele, lenjerii de pat, perne şi pături pentru 100 de persoane. De asemenea, angajaţii IULIUS au dorit să le facă o mică bucurie copiilor care vor ajunge aici şi au donat jucării, jocuri, pluşuri, cărţi şi creioane de colorat.

Solidară cu populaţia civilă ucraineană, la începutul lunii martie compania IULIUS a trimis spre Cernăuţi un transport cu peste 4.000 de geci, pulovere, încălţăminte de iarnă, pături, dar şi produse de igienă, hrană şi articole pentru bebeluşi. Inspiraţi de acţiune, retailerii Benvenuti, C&A şi COCCODRILLO au adăugat alte 16 cutii de haine noi, pentru copii şi adulţi transportului special spre Ucraina.

Compania IULIUS a acordat sprijin şi sub formă de donaţii financiaredirecţionate spre organizaţii non-guvernamentale, precum Crucea Roşie, şi altor asociaţii umanitare care oferă suport uman şi logistic în spaţiile destinate refugiaţilor veniţi în România sau ucrainienilor rămaşi în ţară, în zonele de conflict.

Compania IULIUS susţine activ platforma „Ukrainians in Iaşi”, care reuneşte oferte de angajare, beneficii pentru cei din Ucraina, link-uri utile şi informații despre ONG-uri, în limbile ucraineană, rusă, engleză şi română, dedicate ucrainenilor care doresc să rămână în Iaşi. Platforma, o iniţiativă a ThinkOut și Namogo, integrează peste 150 de joburi de la numeroase firme şi companii din Iaşi, inclusiv grupul IULIUS, atât locuri de muncă remote, cât şi job-uri care nu pot fi făcute de la distanţă.

Inspirați de un concept născut în cafenelele din Napoli, unde clienții au posibilitatea de a plăti în avans una sau mai multe cafele pentru cei fără posibilități materiale, compania IULIUS a extins ideea și în locațiile din food court Palas, Iulius Mall Iași și Iulius Mall Suceava. „Dăruieşte o masă pentru Ucraina!” este campania prin care clienţii pot plăti, în avans, unul sau mai multe meniuri. Acestea sunt preparate și oferite în momentul în care ucrainenii ajung în food court sau sunt donate acolo unde nevoia o cere.

 

Alături de operatorii de food & beverage din proiectele IULIUS, care au răspuns prompt apelului de ajutor, sute de porţii de mâncare au fost furnizate, zilnic, centrelor de refugiaţi din Iaşi şi Suceavade restaurantele din Palas Mall, Iulius Mall Iaşi şi Iulius Mall Suceava. Le mulţumim colaboratorilor noştri – Asociaţia CIVICA, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, ASCOR Iaşi şi ATOR Iaşi – care se asigură că hrana ajunge caldă la cei în nevoie!

Persoanele care doresc să doneze produse sau articole de primă necesitate, pentru refugiaţi sau pentru populaţia civilă din Ucraina, sunt aşteptate la centrele de colectare, deschise în ansamblurile mixed-use Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara, precum şi în Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Suceava şi Iulius Mall ClujCel mai mare centru se află în parcarea Iulius Mall Suceava, care este şi hub-ul principal din oraş de colectare a donaţiilor primite de organizatorul şi coordonatorul principal al acțiunii umanitare, Fundaţia Nord 2001 Sânge pentru România. Peste 1.500 de tone de produse, trimise de firme şi oameni din întreaga ţară, au fost transportate spre Cernăuți şi redistribuite pe toată suprafaţa Ucrainei.

Mulţumim ONG-urilor partenere din întreaga ţară: Asociaţia „Grupul Zâmbetul Nostru” Iaşi, Asociaţiile Rotary, Rotarart şi Interact din Cluj-Napoca, Asociaţia „Şcoala Mamei Junior” din Timişoara şi Fundaţia Nord 2001 din Suceava!