62 de cereri primite de Primărie pentru decontarea cheltuielilor de cazare a refugiaților din Ucraina

Până în prezent, Direcția de Asistență Socială (DAS) a primit 62 de cereri privind decontarea cheltuieilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 336 / 2022.

Cererile au fost depuse în primele cinci zile ale lunii aprilie, precizează reprezentații DAS, care adaugă că au fost aprobate decontări pentru cazarea unui număr de 349 derefugiați.

Activitatea de primire a acestor solicitări continuă şi în perioada următoare, cererile primite după data de 5 aprilie 2022 urmând a fi soluţionate în luna mai.

Pentru decontarea cheltuielilor cu hrana (20 lei / zi / persoană găzduită) solicitanţii trebuie să depună următoarele documente:

 

– o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele acestora, localităţile din care aceştia declară că provin şi intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana;

– o declaraţie pe propria răspundere cu privire la realitatea informaţiilor cuprinse în cerere;

–  copia actului de identitate al solicitantului;

– documente care atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei în care sunt găzduite persoanele;

– un extras de cont, dacă au optat pentru virarea banilor într-un cont.

 

Inspectorii DAS au demarat şi activitatea de verificare în teren privind realitatea informaţiilor din cererile depuse de persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, până în prezent fiind efectuate 25 anchete sociale.