O nouă ediție a Salonului Virtual al Ofertelor Educaţionale

Salonul Ofertelor Educaţionale își deschide în format virtual, porțile, în perioada 11- 14 aprilie, preluând în mod firesc limitările perioadei pe care o traversăm precum și oportunitățile tehnologice care accesibilizează evenimentul pentru un număr considerabil mai mare de elevi.  Eveniment de tradiție pentru învățământul preuniversitar ieșean, Salonul Ofertelor Educaționale provoacă creativ elevii în explorarea ofertei educaţionale.

Organizatorii, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi în colaborare cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi îşi propun, prin manifestări specifice, să ofere un context favorabil unei decizii optime în alegerea traseului educațional. Astfel Salonul ofertelor educaţionale promovează şcoala ieşeană, reunind virtual instituţii de învăţământ din județul Iaşi şi promovând ofertele de învăţământ liceal și profesional pentru anul şcolar 2022-2023.

Viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a, împreună cu părinții lor, sunt invitați la un maraton virtual care va cuprinde următoarele evenimente:

 

  • 11 aprilie, orele 13.00 – 15.00: conectare pe platforma zoom sau live pe facebook CJRAE Iași
  • Deschiderea Salonului Virtual al Ofertelor Educaționale;
  • Avanpremieră pentru carieră – Festivitatea de premiere a filmelor de promovare a unităților de învățământ liceal și profesional din județul Iași.
  • 11 aprilie, orele 16.30 – 17.30: conectare pe platforma zoom
  • Webinar pentru elevi, părinți, profesori în cadrul proiectului Interviu cu viitorul meu!
  • 11 – 14 aprilie: conectare pe platformele liceelor
  • Porți deschise carierei – webinarii de prezentare a unităților liceale și profesionale; activitățile se vor desfășura conform unui grafic afișat pe site-urile isjiasi.ro și www.cjrae-iasi.ro .

“Salonul ofertelor educaţionale constituie o expresie a preocupării pentru viitorul tinerilor noștri și pentru călătoria lor educațională, o experienţă educaţională nonformală, ce normalizează emoţiile şi interogaţiile elevilor gimnazişti oferind contexte de informare, oportunităţi de analiză a ofertei educaţionale,  secvenţe de planificare a propriilor cariere, astfel încât aspiraţiile tinerilor să devină realitate. Deschiderea ediției din acest an va avea loc luni, 11 aprilie 2022, ora 13.00 eveniment desfășurat pe zoom și live pe facebook CJRAE Iasi, iar vizitarea galeriei ofertelor educaţionale de către elevii claselor a VIII-a şi părinţii acestora se va putea realiza până la sfârșitul anului școlar, oferind fiecărui elev o fereastră de oportunitate”, a declarat Anca Hurdulea, directorul CJRAE.