Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iași, în calitate de partener al Asociaţiei Club Kiwanis Iaşi Team, invită iubitorii de muzică clasică la un concert caritabil, susținut de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica, ce are ca scop adunarea de fonduri în vederea susținerii centrelor pentru refugiații din Ucraina.Cei doi muzicieni generoşi şi talentaţi vor aduce în faţa publicului compoziţii pline de iubire şi speranţă în cadrul acestui eveniment muzical care va avea loc joi, 14 aprilie, începând cu ora 18.00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii.
Răzvan Stoica este unul dintre cei mai importanți tineri muzicieni europeni ai momentului. Tehnica excepțională și pasiunea interpretării au atras admirația publicului și a criticilor din întreaga lume, fiind onorat cu peste 30 de premii muzicale internaționale. Din anul 2009, cântă la o vioară Antonius Stradivarius datată din anul 1729, pe care a câștigat-o prin competiția de prestigiu “Strad prize” de la Salzburg.
De peste 18 ani, violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica formează un duo muzical desăvârșit. Cei doi frați au înființat în Olanda, țara lor de adopție, Kamerata Stradivarius, o orchestră de cameră, împreună cu care au înregistrat albumul “A journey into classical”, pe care se regăsesc opt lucrări celebre din repertoriul muzicii clasice, semnate de Paganini, Fauré, Bazzini, Piazzolla, Lalo și Ravel. Răzvan și Andreea Stoica au conceput acest disc cu gândul că muzica clasică poate fi cu adevărat accesibilă tuturor celor care iubesc frumosul, celor care aleg muzica clasică pur și simplu pentru relaxare în iureșul unei vieți cotidiene din ce în ce mai agitate.
Toți cei care se vor bucura de acest eveniment caritabil sunt încurajați să facă donaţii ce vor fi folosite exclusiv pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.