Expoziție de icoane pe sticlă „Biruința Învierii Domnului”, la Iulius Mall

În perioada 13 aprilie – 28 mai, Iulius Mall găzduiește expoziția de icoane „Biruința Învierii Domnului”. Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași în parteneriat cu Uniunea Artistilor Plastici din România – Filiala Iași.

Expun lucrări 20 de elevi de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași cu vârsta cuprinsă între 12 și 16 ani. Exercițiul artistic de realizare al icoanelor pe sticlă concretizat printr-un atelier de pictură coordonat de doamna profesoară de religie Violeta Țuțui și-a propus pe lângă conectarea la frumosul artistic și spiritualitate, o mai bună intercunoaștere și comunicare între elevi. Picturile au fost realizate de elevii claselor a V-a sub îndrumarea elevilor claselor a X-a, dorindu-se să fie un schimb real de mesaje artistice care să conecteze elevii la stări de bine.

Manifestarea artistică dedicată pregătirii pentru întâmpinarea marii Sărbători a Învierii Domnului reunește icoane pe sticlă realizate pe teme ce redau evenimentele din perioada Săptămânii Patimilor, precum: Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea Domnului, Plângerea Domnului, Maica Domnului Îndurerată, Punerea în mormânt dar și Învierea Domnului și Înălțarea Domnului.

În cadrul atelierului de icoane, elevii au aprofundat semnificația religioasă a temelor reprezentate și au realizat pictura pe sticlă folosind modelele tradiționale.

Despre lucrul la icoană, Crețu Sofia, elevă în clasa a V-a A spune: „Mi-a plăcut tare mult să iau parte la această experiență! La început mi-am zis că va fi tare greu. Ei bine, m-am înșelat! A fost o muncă intensă, dar și o plăcere să fac o icoană, mai ales pentru că trebuie să o pictez. Este o adevărată artă: trebuie să alegi mereu culorile precise și să se potrivească perfect cu toate elemente icoanei. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că nu am fost singură, ci cu mai mulți colegi și am învățat împreună arta creării icoanelor”.

Apropierea Paștelui este una dintre cele mai mari sărbători creștine, pentru întâmpinarea căreia toți românii se pregătesc atât trupește cât și sufletește. Bucuria spirituală a Învierii Domnului poate fi simțită și prin vizionarea acestei expoziții de icoane pe sticlă, ce transmite, prin talentul artistic al autorilor, emoția Patimilor și  Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 13 aprilie ora 17.00, la Iulius Mall Iași, etajul al II-lea, și este prezentat de prof. Carmen Sîrbu și prof. dr. Violeta –Marilena Țuțui. La deschiderea evenimentului vor participa elevii – autori ai icoanelor, părinții lor, cadre didactice și preotul Ion – Claudiu Stănoi, tatăl absolventei noastre Ștefania Stănoi care a fost președinta Consiliului Școlar al Elevilor din LIIS.

Redăm mai jos lista lucrărilor expuse și autorii lor:

  • Răstignirea Domnului (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Lupuleasa Ionuţ-Ştefan, Clasa a V-a B
  • Răstignirea Domnului (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Jerghiuţă Iustin, Clasa a V-a A
  • Intrarea Domnului în Ierusalim (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Cîrlescu Ioan Cristian, Clasa a V-a A
  • Maica Domnului îndurerată (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Ciapoi Maria, Clasa a V-a A
  • Iisus Hristos – viţa de vie (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Ţuţui Radu Teodor, Clasa a V-a B
  • Iisus Hristos – viţa de vie (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Cazacu Elena, Clasa a X-a A
  • Iisus Hristos – viţa de vie (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Lăcătuşu Carlo, Clasa a X-a A
  • Cina cea de taină (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Chelariu Theodor și Miron Maria, Clasa a X-a A
  • Punerea în mormânt a Domnului (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Rugină Mateea, Clasa a X-a A
  • Punerea în mormânt a Domnului (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Leagăn Ana-Maria, Clasa a X-a A
  • Învierea Domnului (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Oancea Radu Iulian, Clasa a V-a B
  • Sfânta Treime (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Aliuş Teodor George, Clasa a V-a B
  • Domnul Iisus Hristos (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Constantiniu Alexandru, Clasa a X-a A
  • Ecce homo (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Pavăl Andreea, Clasa a X-a A
  • Maica Domnului îndurerată (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Creţu Sofia, Clasa a V-a A
  • Maica Domnului îndurerată (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Dumitriu Sofia Caterina, Clasa a V-a B
  • Înălţarea Domnului (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Şendrea Smaranda, Clasa a V-a B
  • Sfântul Gheorghe (Acrilic pe sticlă/21 x 29.7 cm) – Pavliuc Ioana și Negru Maria, Clasa a V-a A