24 de centimetri, dimensiunea celei mai mari tarantule din expoziţia The Tarranterra Project, care poate fi vizitată la Palas

24 de centimetri lungime şi un colorit impresionant sunt caracteristile prin care impresionează Xenesthis immanis, cea mai mare tarantulă prezentată la The Tarranterra Project, expoziţie cu rol educativ, care poate fi vizitată gratuit, în Palas Mall, până duminică, 17 aprilie 2022 inclusiv.

Arahnofobia, adică frica de păianjeni, poate fi învinsă şi chiar transformată în hobby. Acesta a fost cazul lui Bogdan Biriş, fondator, împreună cu Andrei Lazăr, al The Tarranterra Project, o expoziţie cu rol educativ care poate fi vizitată zilnic, până duminică, în Atriumul Palas Mall. „Pasiunea noastră pentru tarantule a început acum mai bine de doi ani, când am hotărât să îmi tratez arahnofobia. Vizualizarea unor materiale interesante pe Youtube despre aceste animale au dat startul acestei pasiuni. Arahnofobia este o condiţie medicală foarte uşor tratabilă. Tot ce este nevoie pentru a depăşi această frică este puţină deschidere spre informaţii despre păianjeni şi dorinţa de a înţelege cât mai bine modul în care aceştia trăiesc şi interacţionează cu oamenii. Tarantulele sunt animale fascinante din foarte multe motive, dar pentru mine cel mai impresionant lucru este modul în care trăiesc şi diversitatea lor în natură”, spune Bogdan Biriş.

Colecţia integrală a celor doi include peste 250 de tarantule din 150 de specii, care provin din toate mediile naturale de pe Pământ. La Palas Mall aveţi ocazia să vedeţi de aproape 36 dintre cele mai mari specii şi exemplare din colecţie.

 

Tarantula vedetă a expoziţiei este din specia Xenesthis immanis, originară din Columbia, fiind cel mai mare exemplar expus, de 24 centimetri lungime„Am dezvoltat colecţia în aproximativ doi ani, iar tarantulele le achiziţionăm de la reproducători specializaţi în creşterea şi înmulţirea acestor animale, de la târgurile de profil  din străinatate, dar şi prin schimburi cu alţi colecţionari”, a completat Bogdan Biriş.

Tarantulele sunt expuse în terarii speciale care reproduc fidel habitatele în care trăiesc. Condiţiile de care au nevoie tarantulele în captivitate sunt uşor de amenajat şi variază de la specie la specie. „Noi ţinem cont permanent de temperatură, umiditate şi amestecul de sol de care fiecare specie are nevoie. Dieta constă în gândaci, lăcuste şi viermi care sunt reproduşi în captivitate, în medii curate şi care le oferă elementele nutritive de care au nevoie în dezvoltare”.

Până acum, peste 100.000 de vizitatori din România au admirat tarantulele, expoziţia educativă fiind prezentă în mai multe lcouri din ţară, printre care şi ansamblul mixt Iulius Town Timişoara, Iulius Mall Cluj şi Iulius Mall Suceava, proiecte din reţeaua companiei IULIUS. „Reacţiile vizitatorilor sunt pozitive, iar pentru majoritatea este pentru prima oară când au ocazia să vadă aceste animale îndeaproape. Copiii sunt cei mai captivaţi vizitatori, curiozitatea şi entuziasmul lor nu pot fi întrecute. Mulţi îşi doresc tarantula acasă după ce vizitează expoziţia, lucru care, de cele mai multe ori, generează un conflict cu părinţii. Dar am avut şi situaţii în care aceştia din urmă au fost de acord şi au sprijinit copilul în achiziţionarea şi întreţinerea unei tarantule”, spune cofondatorul The Tarranterra Project.

Fiind o expoziție educativă, în cadrul The Taranterra Project vizitatorii vor putea să afle informații interesante despre aceste specii exotice, printre care: câți ani trăiesc, cum se apără de prădători, când a fost folosită prima dată denumirea de tarantulă, dar și multe altele.

Accesul este gratuit, expoziţia The Taranterra Project fiind deschisă zilnic până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00 – 22:00, în Atriumul Palas Mall.