Poezia deja simțitoare
Trăiește cu durere și spaimă
prezentul
Așa cum mai știe să ardă durerea
pin care se simte în aer
absentul.
Văd aerul cum se strecoară-n morminte
Cum trece prin câmpiile Styxului
Ca o urmă ajunsă ea însăși memorie
Păstrată mărturie
cu ținere de minte
Avem mărturia gândului că vrem
Să aprindem lumânarea la capăt de pat
Să intre lumina în ce-i întuneric
Și-n trupurile care pe paturi zac.
Și astfel cei duși în Înalt mai trăiesc
ajung adevăruri care contează
Nu doar pentru slujbe creștinești
Cât mai ales pentru a ne ținen-n pază
Cântă durerea,
arșița împietrită în lacrimi
se vede cum trece prin ochi firul roșu
ce leagă moartea de viața răpusă
în inima războiului purtat în limba rusă.
ADI CRISTI
