Cluj: Târgul Gaudeamus reuneşte 122 de expozanţi, dintre care jumătate în varianta virtuală

Târgul de carte Gaudeamus de la Cluj-Napoca, cel mai mare din Transilvania, şi-a deschis miercuri porţile, în Piaţa Unirii din municipiu, unde sunt prezenţi 60 de expozanţi, iar 62 participă la manifestare în varianta virtuală.

În cadrul târgului care se va desfăşura până la sfârşitul săptămânii vor avea loc şi peste 40 de lansări de carte.

„Eu cred că evenimentul de azi e o pledoarie pentru educaţie, cultură. În opinia mea, ele reprezintă oxigenul unei vieţi democratice. Cum putem să luptăm împotriva ştirilor false, extremismului, rasismului sau xenofobiei? Avem un singur leac: educaţia şi cultura. Orice investiţie făcută în educaţie e cea mai bună, pentru că e lipsită de grija falimentului, beneficiile sunt pe termen lung şi sigure”, a declarat primarul Emil Boc, prezent la evenimentul de deschidere.

Târgul Gaudeamus se află la a 21-a ediţie clujeană, are loc în perioada 13-17 aprilie, cu program zilnic între 10,00 şi 20,00, în cadrul căruia sunt prezenţi scriitori, editori, traducători, colecţionari. AGERPRES