Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Curtea Constituțională a anunțat că la data de 1 aprilie au intrat în vigoare mai multe modificări la Constituția Republicii Moldova și a publicat textul integral al Legii Supreme cu modificările și completările în vigoare, transmite MOLDPRES.
Modificările intrate în vigoare în 1 aprilie vizează statutul judecătorilor; resursele financiare ale instanțelor judecătorești, indemnizația şi alte drepturi; rolul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM); componența CSM și atribuțiile CSM.
În noua redacție au fost expuse:
alin. (2) din art. 116 (redacție nouă), care prevede: ”Judecătorii instanțelor judecătorești se numesc în funcție, în condițiile legii, până la atingerea plafonului de vârstă, de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii”.
alin. (3) și (4) din art. 116 au fost abrogate.
alin. (5) din art. 116 (redacție nouă), care prevede: ”Deciziile privind numirea judecătorilor și cariera acestora trebuie să fie adoptate în baza unor criterii obiective, bazate pe merit, și a unei proceduri transparente, în condițiile legii. Promovarea sau transferul judecătorilor se face doar cu acordul acestora”.
alin. (51 ) din art. 116 (nou introdus), care prevede: ”Judecătorii au doar imunitate funcțională în condițiile legii”.
alin. (11) din art. 121 (nou introdus), care prevede: ”În procesul elaborării, aprobării și modificării bugetului instanțelor judecătorești se solicită avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii este în drept să prezinte Parlamentului propuneri la proiectul bugetului instanțelor judecătorești”.
art. 121 (1) (nou introdus), care reglementează rolul CSM: ”Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței autorității judecătorești”.
art. 122 (redacție nouă), care prevede:
”(1) Consiliul Superior al Magistraturii este format din 12 membri: șase judecători aleși de Adunarea Generală a Judecătorilor, reprezentând toate nivelurile instanțelor judecătorești, și șase persoane care se bucură de o înaltă reputație profesională și integritate personală, cu experiență în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, care nu activează în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătorești și nu sunt afiliate politic.
(2) Procedura și condițiile de alegere, numire și încetare a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt stabilite de lege. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii pot fi revocați, în condițiile legii.
(3) Candidații la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii care nu fac parte din rândul judecătorilor sunt selectați prin concurs, în baza unei proceduri transparente, în bază de merit, și sunt numiți de Parlament cu votul a trei cincimi din deputații aleși.
(4) Dacă numirea candidaților care nu fac parte din rândul judecătorilor la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii în condițiile alineatului (3) a eșuat, procedura și condițiile de numire a acestora sunt stabilite de lege.
(5) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleși sau numiți pentru un mandat de 6 ani, fără posibilitatea de a deține două mandate”.
art. 123 alin. (1) (modificat), care prevede: ”Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcție şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători. Consiliul Superior al Magistraturii își exercită atribuțiile în mod direct sau prin intermediul organelor sale specializate”.