18 aprilie – Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor

În fiecare an, la 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor, o manifestare dedicată celebrării şi promovării patrimoniului cultural, ce reprezintă, în acelaşi timp, şansa de a atrage atenţia asupra diversităţii şi a relevanţei acestuia, dar şi asupra vulnerabilităţii sale. De asemenea, sunt prezentate eforturile necesare protecţiei şi conservării acestui patrimoniu, dar şi ce înseamnă pentru întreaga omenire conservarea sa.

Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor – ICOMOS a stabilit data de 18 aprilie, în 1982, şi care a fost adoptată anul următor, în cadrul celei de-a 22-a Conferinţe Generale a UNESCO, potrivit https://www.icomos.org/.

În fiecare an, cu această ocazie, ICOMOS propune o temă pentru activităţi care urmează să fie organizate de membrii săi, comitetele ştiinţifice naţionale şi internaţionale ICOMOS, grupurile de lucru şi partenerii şi de oricine doreşte să se alăture pentru a marca această zi.

Bazându-se pe tema de anul trecut „Complex Pasts: Diverse Futures”, pentru 2022, ICOMOS propune următoarea temă: „Heritage and Climate through open, constructive and intergenerational dialogues”, arată https://www.icomos.org/.

În decembrie 2020, în cadrul celei de-a 20-a Adunări Generale a ICOMOS s-a votat în unanimitate declararea „Urgenţei Climatice şi Ecologice”, fiind recunoscut potenţialul patrimoniului cultural de a permite acţiuni climatice incluzive, transformatoare şi echitabile prin protejarea tuturor tipurilor de moştenire culturală de efectele negative asupra climei, implementarea de răspunsuri la dezastre bazate pe riscuri, oferind o dezvoltare durabilă rezistentă la climă şi asta dintr-o perspectivă a echităţii şi justiţiei.

Raportul „Future of our Pasts”, publicat de ICOMOS în 2019, a susţinut, de asemenea, solidaritatea între profesioniştii în domeniul patrimoniului şi acele comunităţi cele mai afectate de schimbările climatice sau cele mai puţin capabile să suporte costurile schimbărilor climatice. Solidaritatea trebuie să stea la baza acţiunilor pe care le întreprindem în acest deceniu în cursa noastră către justiţie şi echitate climatică şi atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

„Justiţia şi echitatea climatică” sunt esenţiale în discursul actual privind schimbările climatice şi patrimoniul: „Echitatea între generaţii necesită ca toţi oamenii să ia măsuri pentru a proteja ecosistemele terestre şi marine ale Pământului, pentru generaţiile prezente şi viitoare. Interacţiunea dintre oameni şi ecosisteme este deosebit de importantă, având în vedere dependenţa ridicată a unuia de celălalt. Echitatea necesită atenţie la principiile justiţiei distributive şi la ideea că beneficiile şi sarcinile asociate schimbărilor climatice şi rezolvării acesteia să fie alocate în mod echitabil.” se arată în raportul amintit mai sus.

Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor marcată la 18 aprilie 2022 oferă oportunitatea de a prezenta strategii de promovare a întregului potenţial al cercetării şi practicii de conservare a patrimoniului pentru a oferi căi rezistente la schimbările climatice, pentru a consolida dezvoltarea durabilă, susţinând în acelaşi timp tranziţii echitabile către un viitor cu emisii scăzute de carbon. Aceasta face parte din Planul Ştiinţific trienal ICOMOS 2021-2024 şi susţine, de asemenea, rezoluţia ICOMOS din 2020 privind abordările centrate pe oameni a patrimoniului cultural, potrivit https://www.icomos.org/.

Membrii ICOMOS sunt invitaţi să prezinte nenumăratele moduri în care patrimoniul poate fi o sursă de cunoştinţe care poate fi folosită pentru a aborda schimbările climatice, inclusiv, dar fără a se limita la: exemple de cooperare sud-sud şi triunghiulare; împuternicirea comunităţilor strămutate în urma schimbărilor climatice; intervenţii cu costuri reduse pentru gestionarea riscului de dezastre într-un context de patrimoniu; educaţie privind patrimoniul şi mediul, în special în ceea ce priveşte carbonul şi tranziţiile echitabile; promovarea naraţiunilor de gen privind adaptarea climatică, tranziţiile ecologice, echitatea şi justiţia; dezvoltarea socio-economică a siturilor de patrimoniu afectate de schimbările climatice.

Tema „Heritage and Climate” oferă oportunitatea de a răspunde la întrebări, precum folosirea justiţiei şi a echităţii climatice pentru a proteja moştenirea şi modurile în care putem obţine o protecţie echitabilă a comunităţilor vulnerabile, formulând astfel un răspuns la Deceniul ONU de Acţiune: „Acţiune Climatică” (SDG13), „Life Below Water” (SDG14), „Life on Land” (SDG15).

Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor – ICOMOS – şi-a consacrat activitatea în vederea conservării şi protejării monumentelor, ansamblurilor şi siturilor aparţinând patrimoniului cultural. Este singura organizaţie non-guvernamentală la nivel mondial care se dedică promovării aplicării teoriei, metodologiei, dar şi a tehnicilor ştiinţifice, în vederea conservării patrimoniului arhitectural şi arheologic. Activitatea sa se bazează pe principiile consacrate în Carta Internaţională din 1964 privind conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor (Carta de la Veneţia). AGERPRES