Două persoane au fost rănite în urma atacurilor de la Dnipropetrovsk, potrivit publicaţiei Suspilne, în timp ce primarul oraşului Liov, Andrii Sadovii, a anunţat pe Telegram că oraşul a fost ţinta a cel puţin cinci lovituri de rachetă.
„Cinci rachete au lovit Liovul. Serviciile de intervenţie s-au deplasat deja la locul în care acestea au căzut. Încercăm să adunăm mai multe informaţii”, a spus primarul, care nu a precizat dacă au fost victime, potrivit EFE.
În acelaşi timp, responsabilul regiunii militare Liov, Maksim Koziţki, a informat pe pagina sa de Facebook că cel puţin patru rachete a lovit oraşul Liov, nu departe de frontiera cu Polonia, zonă care nu a fost bombardată practic de Moscova cu unele excepţii.
Koziţki nu a oferit detalii despre eventuale pagube sau victime, dar a recomandat populaţiei să se pună la adăpost, în eventualitatea unor noi atacuri.
La Kiev, un jurnalist Reuters a auzit o serie de explozii pe malul stâng al râului Nipru. Autorităţile locale nu au oferit încă nicio informaţie oficială cu privire la cauza lor.
Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie şi numeşte atacarea ţării vecine drept „operaţiune militară specială” pentru „demilitarizarea” Ucrainei şi eradicarea celor pe care îi califică drept naţionalişti periculoşi. Kievul şi Occidentul acuză Moscova de agresiune neprovocată. AGERPRES