Cât consumă un aparat de aer condiționat și cum poți să faci economii la factura de energie

Aparatul de aer condiționat este unul dintre marii consumatori de energie din casă, fiindresponsabil pentru circa 17% din consumul anual al unei gospodării, de aceea, într-un contextmarcat de creșterea prețurilor la energie, achiziția unui sistem cât mai eficient din punct de vedere energetic reprezintă o alegere înțeleaptă.

Înlocuirea unui aparat vechi,dar care încă funcționează, poate părea o investiție inutilă, însă nu este așa.Se obține un confort superior printr-o răcire performantă, iar diferența de bani față de un aparat mai puțin eficient este recuperată datorită consumului de energie mai scăzut.

Un sistem de aer condiționat obișnuit utilizează aceeași cantitate de energie electrică într-o singură lună cât consumă un frigider cu congelator într-un an, potrivit unor studii realizate de Comisia Europeană.

Un număr de 10.000 de clienți casnici ai E.ON au ales, în ultimii doi ani, soluția de răcire la cheie E.ON Coolcu aparat de aer condiționat și servicii tehnice incluse. Datoritătehnologiei Inverter, asigură operformanță enegeticăcrescută și ajutăla reducerea consumului de electricitate cu până la 33%. Astfel, clienții companiei economisesc împreună circa 1.000.000 de kWh pe an, comparativ cu utilizarea unor aparate cu eficiență scăzută.

Aparatele de aer condiționat propuse de companie au capacitatea între 9.000 și 18.000 BTU/orăși clasă energetică superioară A+++, iarsoluția E.ON Cool vine la pachet cu servicii tehnice complete: transport, montaj, servicii de întreţinere, curăţare, igienizare şi intervenții de urgență 24/7 la instalația electrică.Instalarea se face rapid, în doar 3 zile lucrătoare,de către echipe de tehnicieni E.ON autorizați și este posibilă plata în rate lunare fixe pe 1, 2 sau 3 ani. Un alt beneficiu estegaranțiaextinsă pentru 5 ani. Totodată,sistemele pot asigurași încălzirea, în încăperile unde sunt montate, în zilele mai friguroase, până la -15°C, fără să mai fie nevoie să fie pornită centrala termică.

Toate modelele din oferta E.ON oferă posibilitatea de a controla aparatul de aer condiționat oricând și de oriunde, prin funcția Wi‐Fi, cu ajutorul aplicației specifice și a telefonului mobil. Această funcție permite pornirea-oprirea aparatului și setarea temperaturii de la distanță, chiar și când nu ești acasă, iarprogramarea intervalelor orare ajută la optimizarea consumului de energie.

Pentru cei interesați, primul pas este să acceseze eon.ro/aparate-aer-conditionat-montajși să solicite o ofertă, disponibilă în 18 județe*.

Pentru economii la factura de energie:

  • Alege un aparat de aer condiționat cu tehnologia Inverter;
  • Curăță filtrele aparatului de aer condiționat o dată la 2 luni;
  • Setează temperatura optimă în locuință. Temperatura pentru funcționarea optimă a unui aparat de aer condiționat este între 21°C și 25°C. Pentru o temperatură ambientală mai scăzută de 21°C, aparatul de aer condiționat va fi solicitat la o putere crescută și va consuma mai multă energie electrică. Totodată, este indicat ca temperatura din locuință să nu difere cu mai mult de 2-3°C față de cea de afară,cu excepția temperaturilor extreme;
  • Alege un aparat de aer condiționat potrivit pentru încăpere. Când achiziționezi un aparat de aer condiționat, alege unul cu puterea necesară de răcire/încălzire a spațiului tău. Un aparat cu o putere prea mică va avea o durată de viață mai scurtă, pentru că va fi suprasolicitat să răcească/încălzească spațiul necesar.
  • Alege locul potrivit unde vei monta aparatul de aer condiționat. Discută cu experții care instalează aerul condiționat, găsiți un loc în care aparatul să fie ferit de razele directe ale soarelui, să evite supraîncălzirea și să nu reducă din performanța acestuia.