Actul normativ vizează completarea art. 13 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
Legea are ca obiect de reglementare introducerea activităţilor de întreţinere a spaţiilor verzi aferente domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale ca domeniu în care poate fi prestată munca necalificată cu caracter ocazional, prevăzut în Clasificarea activităţilor din economia naţională.
În legea privind activitatea zilierilor au fost introduse şi „activităţile de întreţinere peisagistică – plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare, precum şi întreţinerea spaţiilor verzi din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale”. AGERPRES