Primarul Mihai Chirica consideră că demolarea Hanului “Trei Sarmale” este ilegală, acesta arătându-se indignat de faptul că una dintre cele mai cunoscute construcții din oraș a fost rasă de fața pământului fără un document legal în acest sens. “La fel ca toţi ieşenii şi eu sunt indignat de acţiunea ilegală de demolare a ceea ce a fost Hanul Trei Sarmale. Am trimis încă de aseară Poliţia Locală la faţă locului, iar concluzia e clară: nu există şi nu a existat nicio autorizaţie de demolare pentru acea clădire-simbol! Prin actele emise de Primărie, proprietarul avea obligaţia de a efectua reparaţii capitale, de a reabilita, de a extinde şi refuncţionaliza zona în care se afla fostul Han. Nu am eliberat niciun act care să ateste demolarea clădirii! Am sesizat şi Inspectoratul de Stat în Construcţii şi am încredere că instituţiile statului vor lua cele mai dure măsuri împotriva acestei ilegalităţi”, a declarast primarul Mihai Chirica, miercuri, într-o conferință de presă. Hanul “Trei Sarmale” a fost demolat marți seara. Reamintim că, în urma că doi ani, Primăria Iași a emis un certificat de urbanism pentru reabilitarea acestui obiectiv, potrivit unei cereri înaintată de proprietar. (E.M.)
Related Articles
ANM: 22,2 grade Celsius, temperatura maximă absolută a lunii ianuarie în România; -38,5 grade, valoarea minimă
6 ianuarie 2023 12:46
Iohannis i-a transmis omologului său italian un mesaj de condoleanțe în urma accidentului feroviar
13 iulie 2016 11:25
Check Also
Close