”Este cu adevărat o armă unică ce va consolida potenţialul militar al forţelor noastre armate, care va asigura securitatea Rusiei în faţa ameninţărilor externe şi care îi va face să reflecteze de două ori pe cei care încearcă să ameninţe ţara noastră cu o retorică dezlănţuită şi agresivă”, a afirmat Putin într-o declaraţie televizată după efectuarea testului.
”Noul complex are cele mai înalte performanţe tehnice şi tactice şi este capabil să depăşească toate mijloacele moderne de apărare antirachetă. Nu are echivalent în lume şi nici nu va avea mult timp de acum înainte”, a mai susţinut preşedintele rus.
Racheta a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk din nord-vestul Rusiei şi a lovit o ţintă la circa 6.000 de kilometri depărtare în peninsula Kamceatka.
Testarea acestei rachete, care poate fi echipată cu 10 sau chiar mai multe focoase nucleare, nu este o surpriză pentru Occident, dar ea survine într-un moment de tensiuni geopolitice extreme după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. AGERPRES