USR Iași continuă să facă Iaşul de ruşine!

Cu privire la acţiunea de imagine a USR Iaşi, care a „denunţat” la DNA Iaşi presupuse raportări măsluite către Agenţia pentru Fondul de Mediu (AFM) de către S.C. Salubris S.A. Iaşi, Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi face următoarele precizări:

 

  1. Salubris SA este una din cele mai performante companii de profil din România, lucru demonstrat de premiile decernate de către instituţiile specializate care au analizat performanţa companiilor de salubritate de la nivel naţional (Asociaţia Municipiilor din România, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţia ECOTIC etc.). De altfel, investiţiile asigurate din bugetul Municipiului Iaşi pentru Salubris SA, care se ridică la peste 54 de milioane de lei, au confirmat faptul că gestionarea deşeurilor, colectarea selectivă, salubritatea şi curăţenia, în general, reprezintă una din cele mai importante preocupări ale municipalităţii pentru creşterea calităţii vieţii şi protecţia mediului.

 

  1. Concluziile Curţii de Conturi a României, care a efectuat un control tematic pe tema gestionării deşeurilor la Primăria Municipiului Iaşi şi la Salubris SA (pentru perioada 2017 – 2021), au fost că societatea şi-a îndeplinit indicatorii în ceea ce priveşte colectarea separată a deşeurilor, indicatori precizaţi în contractul de concesiune. De asemenea, în raportul ei, Curtea de Conturi a precizat că: „societatea Salubris a alocat resursele necesare pentru a realiza un management inteligent privind colectarea separată a deşeurilor, asigurând atât infrastructura necesară, cât şi mijloacele suficiente pentru colectarea conformă a deşeurilor. Având în vedere gradul de îndeplinire a indicatorilor, se constată eficienţa şi eficacitatea organizării şi desfăşurării sistemului de gestionare a deşeurilor municipale”. Altfel spus, Curtea de Conturi a confirmat performanţa managerială, dar şi corectitudinea gestionării şi cheltuirii banilor publici pentru salubritate.

 

  1. Gradul de colectare selectivă a crescut an de an, în acest moment Municipiul Iaşi aflându-se în topul autorităţilor locale, compania fiind evidenţiată şi de Ministerul Mediului la exemple de bună practică la nivel naţional. Investiţiile din ultimii ani susţinute de municipalitate, campaniile de conştientizare a comunităţii cu privire la colectarea selectivă, calitatea serviciilor oferite precum şi preţul competitiv confirmă faptul că activitatea companiei ieşene de salubritate este una performantă. De altfel, în toate cercetările publice, gradul de mulţumire a ieşenilor faţă de această companie este unul foarte bun.

 

  1. Asociaţia Municipiilor din România, în urma analizelor municipalităţilor din toată ţara pe tema salubrizării şi a colectării selective, a desemnat Municipiul Iaşi, prin Salubris SA, drept speaker pe tema economiei circulare şi managementul deşeurilor la unul din cele mai mari evenimente internaţionale de profil, cu exemple de bună practică în managementul deşeurilor (ICC Networking Session, panelul Waste Management).

 

  1. Controlul efectuat de către AFM este contestat în instanţă, municipalitatea ieşeană fiind în acest moment în aşteptarea stabilirii termenului de judecată. Precizăm faptul că în situaţia Municipiului Iaşi se află şi află şi alte autorităţi publice din România, factorul generator al acestor controale tematice constând într-o interpretare şi punere în aplicare a legii diferenţiată, în sensul definirii noţiunii de deşeuri municipale prin raportare la noţiunea de deşeuri obţinute din construcţii. Autorităţile publice controlate au invocat confuzia făcută de inspectorii AFM atunci când au interpretat datele raportate, urmând ca instanţele judecătoreşti să pronunţe o soluţie pe această speţă.

 

„USR Iaşi continuă să facă oraşul de ruşine! Prin această acţiune, USR Iaşi încearcă să acundă prestaţia jenantă de la Tribuna Camerei Deputaţilor, când un deputat al acestei formaţiuni politice a bâlbâit incoerent la microfon. Se vede cum acţiunea lor de denigrare a oraşului continuă cu un nou episod, de data aceasta de tip bolşevic:  plângerile fără fond la DNA! Bineînţeles că această acţiune de imagine va fi sortită eşecului. E jenant să acuzi, fără nicio dovadă, una din cele mai bune companii de salubritate din România, a cărei activitate performantă a fost confirmată public de instituţiile abilitate! Din păcate, toată lumea s-a convins că aceasta este singura preocupare a USR, la Iaşi. În loc să fie solidari cu ieşenii care le-au acordat votul şi i-au răsplătit cu funcţii în Consiliul Local sau în Parlament, USR Iaşi nu face decât să pună piedici la cât mai multe proiecte şi încearcă să distrugă tot ce s-a făcut bun în ultimii ani! Ataşamentul faţă de oraş se face cu fapte concrete, nu cu plângeri şi cu piedici aduse administraţiei locale!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași