Poli Iași – Dunărea Călărași 2-0. Ieșenii au rămas în Liga 2

Politehnica Iași și-a asigurat locul și în sezonul viitor al Ligii 2, după ce vineri, la matineu, s-a impus în Copou cu scorul de 2-0 (2-0) în fața Dunării Călărași, în antepenultima etapă din play out. În urma acestui succes, elevii lui Costel Enache au scăpat de emoții în privința retrogradării, urmând să evolueze și în sezonul viitor în cea de-a doua divizie, când și-a fixat ca obiectiv promovarea în Liga 1. Revenind la întâlnirea cu Dunărea Călărași trebuie spus din capul locului că gazdele au tratat cu seriozitate meciul, în ciuda faptului că oaspeții erau de mult retrogradați. Ieșenii puteau deschide scorul chiar în primul minut, prin John Kamara, însă capul acestuia, din cinci metri, după centrarea lui Francisc Cristea, a trecut puțin pe lângă bara lateral. Inevitabilul s-a produs însă în min. 17, atunci când Francisc Cristea (cel mai bun jucător de pe teren) a executat impecabil o lovitură liberă de la 18 metri. În min. 23, bara îl salvează pe poartarul ialomițenilor, după relaurea lui Sekou Camara din doi metri.  În min. 31, același Sekou Camara trimite spectaculos, din foarfecă, din cinci metri, peste transvală. În min. 41, Ionuț Popdublază avantajul ieșenilor pe tabela de marcaj, după un șut plasat, din 11 metri, balonul trecând pe sub piciorele lui Costache. În min. 53, Sekou Camara are două ocazii rarisime de a face 3-0, însă goal keeper-ul oaspeților face adevărate minuni între buturi. În min. 84 a fost rândul lui Alexandru Mărieș să rateze din doi metri, după o centrare perfectă de pe partea dreaptă a lui Kuadio. Iașul câștigă fără emoții o partidă pe care a controlat-o de la un capăt la altul, în care a ratat însă pentru un campionat întreg, mai ales prin Sekou Camara, un adevărat „performer” la acest capitol.

Poli Iași: Brînză – Serediuc, Cană (min. 60 Okan), Plămadă, Ad. Ilie (min. 76 Kuadio) – Kamara, Chiorean – Fr. Cristea, I. Pop (min. 81 Pelivan), Muratovic  (min. 60 Mărieș) – Camara (min. 60 Plokhotniuk);

Dunărea Călărași: Costache – Țenea, M. Leca, Drăghici, Lupu – Vultur (min. 46 Blidar), Grigore, Calu, Moise (Sîrbu II) – Avram, Coleașă (min. 90 Sîrbu I);

În celalalte meciuri din play out, disputate tot vineri, s-au înregistrat rezultatele:

Grupa A. Dacia Unirea Brăila – Politehnica Timișoara 2-4, Metaloglobus București – FC Csikzereda Miercurea Ciuc 1-3. CS Comunal Șelimbăr a stat.

Grupa B: Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Brașov 1-2, Unirea constanța – Ripensia Timișoara 2-1, Unirea Dej – Astra Giurgiu 1-0. FC Buzău a stat.

Clasament Grupa A: 1. FC Csikzereda Miercurea Ciuc – 42 p, 2. Metaloglobus București – 35 p, 3. CS Comunal Șelimbăr – 33 p, 4. Politehnica Iași – 33 p, 5. Politehnica Timișoara – 27 p, 6. Dunărea Călărași – 7 p, 7. Dacia Unirea Brăila – 5 p.

Clasament Grupa B: 1. FC Buzău – 41 p, 2. Unirea Dej – 37 p, 3. Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 31 p, 4. Ripensia Timișoara – 28 p, 5. FC Brașov – 23 p, 6. Unirea Constanța – 18 p, 7. Astra Giurgiu – minus 1 p.

Etapa viitoare – sâmbătă, 30 aprilie, ora 11.00: (Grupa A): FK Csikzereda Miercurea Ciuc – Politehnica Iași, Politehnica Timișoara – Metaloglobus București, CS Comunal Șelimbăr – Dacia Unirea Brăila. Dunărea Călărași stă.

Etapa viitoare – sâmbătă, 30 aprilie, ora 11.00: (Grupa B): AFC Astra Giurgiu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Ripensia Timișoara – Unirea Dej, FC Buzău – Unirea Constanța. FC Brașov stă.