„Trebuie să ne asumăm nişte măsuri. Rata inflaţiei este mare. Toate estimările arată că economia va încetini anul aceasta. Dacă e să comparăm cu anul trecut, la începutul anului estimam o creştere economică de 4% şi am terminat anul cu 6%. Anul acesta văd că lucrurile sunt inversate. Vom vedea. Eu doar am spus că trebuie să ne uităm la situaţia pe care o avem astăzi. Încă poate fi evitată criza. Trebuie să luăm măsuri bune. Anul trecut am luat măsuri bune (…). Deci se poate. Deciziile sunt la Guvern. Eu vă spun că se poate. Deocamdată, toate agenţiile de rating, Comisia Europeană, FMI arată că am fundamentat un buget pe o creştere de 4,6% şi estimările arată că economia va încetini anul acesta. Eu spun că se poate să avem, anul acesta, o creştere economică de 6% de exemplu, dar să iei măsurile bune.(…) Anul trecut am reuşit să reducem deficitul, să avem creştere economică mai mare, venituri mai mari la buget decât cele estimate. Se poate! Ştiu că lumea a uitat, dar anul trecut am început în pandemie, valul 2,3,4. Toate acestea, într-un an de criză şi am reuşit”, a afirmat Cîţu, la Senat.
El a atras atenţia că inflaţia este mai mare decât cea estimată şi dobânzile sunt mai mari.
„Asta înseamnă cheltuieli la buget cu dobânzile de miliarde de lei, iar creşterea economică estimată pentru finalul de an este mai mică cu 2,6%, ceea ce este foarte mult. Vom vedea dacă se poate corecta. Eu zic că se poate. În continuare poţi să ai creştere economică mai mare de 4% anul acesta”, a adăugat Cîţu.
Referindu-se la „măsurile bune” care ar trebui luate, Cîţu a spus: „Am demonstrat că se poate anul trecut. Până la urmă, dacă cineva nu poate şi are nevoie, ştie unde sunt şi mă poate contacta”. AGERPRES