AL DOILEA POEM

 

Ne apropiem de lucrurile finite

Păstrăm singurătatea sub formă de taină

Nimeni nu o ia înaintea celuilalt

Toți vor să fie

Acasă printre străini.

 

Străinul e semnul copacului care crește

de capul lui pe întregul pământ

având tot timpul senzația

că solul îi aparțime,

este al lui

face parte din destinul său

 

Nici un hotar nu-l poate opri

dacă el consideră că acasă

este acolo unde sămânța sa

prinde rădăcini…

vine un timp când vremea încearcă

să schimbe acest echilibru

această stare a materiei ce pleacă dinspre mine și se termină în tine

locul din care viața se naște

locul în care viața respiră

locul în care există mirifica întâlnire

ce pune viața cu labele sub bot

ți  peste toate aceste amănunte

e timpul morții să tresară

să cadă din cer

sub formă de bombă, de rachetă

de ură și boală, de pară și foc

de lovitură data pe neaștepate somnului

plin de vise

somnului plin de coșmar

 

în aer răsună  ecoul nopții care trece

silabisind pașii necunoscutului

atunci când încerci să crezi că

toți te iubesc, toytți sunt cu tine

chiar dacă nu mai există gropa din cimitir

chiar dacă nu mai există lacrimi

care să te plângă.