„A fost o decizie pe care am luat-o împreună cu premierul, nu vă pot ascunde faptul că a fost informat şi preşedintele României, domnul prim-ministru având un mandat de la preşedinte. A fost un semnal clar, pentru că atât eu, cât şi domnul prim-ministru, în afară de funcţiile în stat, eu sunt preşedintele PSD, iar premierul preşedintele PNL, a fost un semnal, fiindcă Parlamentul reprezintă voinţa poporului, am fost cu o majoritate parlamentară şi politică în Ucraina, fiind în aceeaşi delegaţie de peste 65% din Parlament”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD, întrebat de ce nu a plecat în Ucraina cu Florin Cîţu.
El a adăugat că a avut o discuţie telefonică pe această temă cu Florin Cîţu, cu câteva ore înainte de a pleca spre Ucraina.
„Eu şi Florin Cîţu am fost invitaţi de preşedintele Ucrainei, între timp, pe căile diplomatice, s-a creionat această deplasare împreună cu prim-ministrul, din punctul meu de vedere corectă, ţinând cont de semnalul politic pe care l-a dat România Ucrainei, că au susţinerea a peste 65% din Parlamentul României în acest moment. (…) Domnul Cîţu a avut un program comun cu preşedintele Parlamentului din Elveţia, Macedonia şi prim-ministrul Bulgariei”, a afirmat Ciolacu.
Liderul PSD a mai spus că au fost două delegaţii cu două obiective total separate.
„Au fost două delegaţii cu două obiective total separate. O delegaţie politică reprezentând preşedinţii celor două mari partide din România, având o majoritate de peste 65% în Parlament şi prim-ministrul cu mandat din partea preşedintelui, cum este şi normal, deoarece a fost întâlnirea şi cu preşedintele Ucrainei, şi o delegaţie la nivel european formată din mai mulţi preşedinţi de parlamente. Este corectă abordarea şi eu, personal, cu preşedintele Parlamentului (Ucrainei – n.r.) am avut discuţia că urmează a doua zi să vină domnul Cîţu. AGERPRES