Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus sistarea lucrărilor de demolare a Hanului “Trei Sarmale”

Intervențiile de la fostul Han „Trei Sarmale” au fost sistate. Urmează să se clarifice situația juridică și toate instituțiile cu atribuții să dispună măsuri în funcție de aspectele identificate. ”Am primit o parte din datele solicitate de la instituții. Poate cel mai important este controlul efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcții, în urma căruia s-a dispus sistarea lucrărilor până la îndeplinirea tuturor măsurilor trasate de către inspectori. În urma primelor verificări s-a constatat că firma respectivă a executat lucrări de desființare cu nerespectarea proiectului tehnic autorizat, fără instrucțiuni tehnice de execuție și post utilizare a construcției, urmând a fi aplicată o sancțiune contravențională”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.  Printre măsurile dispuse de către Inspectoratul de Stat în Construcții se numără:

  • Investitorul va prezenta o expertiză tehnică care să ateste nivelul de calitate al lucrărilor de desființare
  • Investitorul se va adresa Primăriei Iași pentru a clarifica situația documentațiilor aferente lucrărilor realizate și propuse
  • Sunt permise lucrări de punere în siguranță a fondului construit existent și a proprietăților învecinate și asigurarea amplasamentului și a vecinătăților cu împrejmuire și marcaje corespunzătoare pentru prevenirea accidentelor

”Am primit un punct de vedere și de la Direcția Județeană pentru Cultură, în care se menționează că imobilul nu este inclus pe lista monumentelor istorice. Verificări face și Garda de Mediu, dar încă nu s-au finalizat. Am solicitat puncte de vedere și de la Primăria Municipiului, de la Poliția Locală. O mare responsabilitate în acest caz au autoritățile locale, cele care au eliberat autorizația de construire inițială”, a completat prefectul Bogdan Cojocaru. (E.M.)