Israel: 42 de răniţi în urma unor noi ciocniri pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim

Patruzeci şi două de persoane au fost rănite vineri dimineaţa, în ciocnirile care au avut loc între manifestanţi palestinieni şi poliţişti israelieni pe Esplanada Moscheilor, scena unor puternice tensiuni în centrul Ierusalimului, au anunţat echipele de intervenţie, informează AFP.

„S-au înregistrat 42 de răniţi în urma confruntărilor cu forţele de ocupaţie” pe Esplanadă, situată în Ierusalimul de Est, sector palestinian ocupat de Israel, a anunţat Semiluna Roşie palestiniană. Un prim bilanţ indica 12 răniţi.

Dintre cei 42 de răniţi, 22 au fost transportaţi într-un spital din Ierusalim, însă „niciunul nu se află în stare gravă”, a precizat Semiluna Roşie palestiniană.

Manifestanţi au aruncat cu pietre, ceea ce a determinat poliţia israeliană să intre pe Esplanadă şi să utilizeze „mijloace pentru a dispersa mulţimea”, au anunţat forţele de ordine într-un comunicat.

Poliţia a tras cu gloanţe de cauciuc, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului, şi cu grenade cu gaze lacrimogene, potrivit altor martori.

În timpul ultimelor două săptămâni, ciocniri violente s-au soldat cu peste 250 de răniţi palestinieni la şi lângă Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului şi cel mai sacru loc al iudaismului, cunoscut sub numele de Muntele Templului.

Aceste ciocniri au alimentat temeri privind o escaladare între israelieni şi palestinieni, pe fondul unor atacuri anti-israeliene sângeroase şi al unor operaţiuni militare israeliene în Cisiordania ocupată, de la sfârşitul lui martie, notează AFP.

Noile ciocniri intervin în condiţiile în care musulmanii celebrează ultima vineri din luna sfântă a Ramadanului, care urmează să se încheie săptămâna viitoare. AGERPRES