Ieșenii, așteptați la Muzeul “Mihail Sadoveanu”, la “Sărbătoarea liliacului”

Duminică, 1 Mai, de la ora 11.00, la Muzeul “Mihail Sadoveanu” din Copou, debutează cea de-a XXXVII- ediției a Sărbătorii liliacului, manifestare organizată annual de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, cu o expoziție dedicată operei scriitorului. Cu acest prilej, publicul este invitat să treacă pragul muzeului, pentru a vizita expoziția “Cântecul amintirii”, dedicată naturii, în care vor fi etalate, în original, ilustrații după operele sadoveniene (la volumele “Cântecul amintirii” – 1975, “Raiul” – 1955, “Nada florilor”), realizate de artișt consacrați (Constantin Baciu, Ștefan Constantinescu, Dimitrie Sadoveanu și Margareta Sterian). De asemenea, va avea loc și o nouă activitate de educație literară, “Nada florilor de mai”, realizată de Iunia-Maria Ștefan, educator muzeal MNLR Iași, care va valorifica ilustrațiile etalate în expoziția realizată cu ocazia acestui eveniment de primăvară. Coordonatoarea programului este Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961) a fost unul dintre cei mai prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului XX, care a avut pasiuni care îl puneau într-un contact permanent cu natura: vânătoarea, pescuitul, drumețiile, pasiuni în urma cărora au ieșit de sub tipar pagini memorabile. Potrivit portalului de specialitate www.evenimentemuzeale.ro, criticul şi istoricul literar Eugen Lovinescu îl descria pe Mihail Sadoveanu ca fiind „poate cel mai puternic poet al naturii pe care l-a avut literatura noastră”. Când, în anul 1918, Mihail Sadoveanu s-a mutat împreună cu familia de la Fălticeni la Iași, a adus cu el câteva fire de liliac, pe care le-a plantat în parcul „vilei cu turnișor pătrat” din Copou, vila din capătul de sus al Copoului, care a fost construită de Mihail Kogălniceanu la jumătatea secolului al XIX-lea. Floarea de liliac a devenit, astfel, un simbol al acestui spațiu. Pornind de la floarea-simbol a ultimei locuințe de la Iași a scriitorului, în anul 1986, muzeograful Cristian Arhip a inițiat evenimentul „Sărbătoarea liliacului”, care a devenit eveniment de tradiție și care, de atunci, se desfășoară în fiecare primăvară, în perioada înfloririi liliacului. Anual, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează o serie de evenimente ce marchează această sărbătoare, ajunsă la ediția a XXXVII-a, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” Iași. La ediția din acest an va fi lansat un nou proiect ce valorifică fonoteca Radio România Iași și Arhiva MNLR Iași, vizitatorii care se vor plimba sau se vor odihni în grădina Muzeului „Mihail Sadoveanu”, în apropierea tufelor de liliac, având posibilitatea de a-l asculta pe scriitor citind din Ion Creangă și din propriile scrieri și recitând din lirica eminesciană.