ANM: Vreme caldă şi precipitaţii sub formă de averse aproape în fiecare zi, în unele regiuni

Vremea va continua să se menţină caldă în decursul următoarelor două săptămâni (2 – 15 mai), în întreaga ţară, iar precipitaţiile sub formă de aversă se vor semnala aproape în fiecare zi, în anumite perioade de timp, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în primele două zile de prognoză, media maximelor termice se va situa în jurul a 21 de grade Celsius, apoi va creşte uşor, astfel încât în data de 5 mai aceasta va tinde spre 24 de grade. Vor urma două zile în care regimul termic diurn va fi în scădere, iar până în ziua de 9 mai va rămâne relativ constant, iar valorile termice vor atinge în medie 20 de grade. În 10 şi 11 mai se va răcori cu aproximativ 2 grade, ulterior vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în ultimele zile de prognoză media maximelor de temperatură va ajunge să se situeze în jurul a 24 de grade. Minimele termice vor avea variaţii relativ asemănătoare. Cele mai mici valori ale mediei lor, de 7 – 8 grade, se vor atinge în primele zile şi în dimineţile de 11 şi 12 mai, iar cele mai mari, de 10 – 11 grade, în jurul datei de 7 mai şi în 15 mai, dimineaţa. Până în data de 5 mai, doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi se vor semnala averse aproape zilnic.

În Crişana, în intervalul 2 – 5 mai, media maximelor termice va creşte uşor până spre 23 – 24 de grade Celsius, apoi va scădea treptat, iar în data de 11 mai va ajunge să se situeze în jurul a 18 grade. Ulterior, procesul de încălzire se va relua, iar la sfârşitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime pe întreaga regiune va reveni la 24 de grade. Media minimelor termice va fi în creştere până spre sfârşitul primei săptămâni, când va fi de 9 – 10 grade. În cea de-a doua săptămână se va atinge un minim termic, în dimineţile de 11 şi 12 mai, când media va fi de 6 – 7 grade şi un maxim la finalul acesteia, când media se va situa în jurul valorii de 10 grade. Până în data de 5 mai, doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi se vor semnala averse aproape zilnic.

În Transilvania, media maximelor termice va fi în creştere până în jurul datei de 6 mai, când va atinge 20 de grade, apoi va începe să scadă, astfel că, pe 11 mai, aceasta va ajunge să se situeze în jurul a 16 grade. În intervalul următor se va încălzi, iar în ultimele zile, media maximelor va avea variaţii între 20 şi 23 de grade. Media minimelor termice va fi de 3 – 4 grade în prima dimineaţă, se va situa în jurul a 7 grade în intervalul 7 – 10 mai, în 11 mai va fi cu 2 – 3 grade mai scăzută, iar în zilele rămase va fi în creştere, pentru ca la finalul perioadei de prognoză să revină la 6 – 8 grade Celsius. Până pe data de 3 mai, doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi se vor semnala averse aproape zilnic.

În Maramureş, în prima săptămână de prognoză, media maximelor termice va avea uşoare variaţii, între 19 şi 21 de grade Celsius. În intervalul 9 – 11 mai se va răci cu 2 – 3 grade, apoi maximele termice vor creşte, iar în ultimele zile media lor va tinde spre 22 de grade. Minimele termice vor fi în creştere în prima parte a intervalului, de la o medie de 5 grade în prima dimineaţă, până la 8 – 9 grade în jurul datei de 7 mai. În cea de a doua parte a intervalului, la început se va răcori, astfel că, pe 11 mai dimineaţa, media minimelor va mai atinge doar 5 grade, iar din 12 mai va începe un proces de încălzire ce va determina trei zile mai târziu temperaturi minime care în medie să se situeze în jurul valorii de 8 grade. Vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, izolate până în data de 3 mai, apoi cu caracter local.

În Moldova, în prima parte a intervalului, media maximelor termice va fi relativ constantă, de aproximativ 19 – 20 de grade Celsius, după care va avea variaţii între 17 grade, în jurul datei de 11 mai, şi 22 de grade, pe 14 şi 15 mai. Minimele termice vor fi, în general, în creştere, de la 6 grade în prima dimineaţă, până la 9 – 10 grade în ultima. Va ploua aproape zilnic, izolat până în data de 3 mai, apoi local şi sub formă de aversă.

În Dobrogea, media maximelor termice nu va avea variaţii importante şi se va situa, în general, între 17 şi 19 grade, iar cea a minimelor va fi în creştere, de la 8 grade în prima dimineaţă, până în jurul a 11 grade în ultima. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 5 mai şi după data de 9 mai.

În Muntenia, tendinţa vremii va fi în general de încălzire. Media maximelor termice va creşte de la 19 grade Celsius în prima zi, până la 23 – 25 de grade în ultimele, iar a minimelor de la 7 grade la începutul intervalului, până la 8 – 11 grade la finalul acestuia. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 5 mai şi după data de 9 mai.

În Oltenia, în primele două zile de prognoză, media maximelor termice se va situa în jurul a 19 grade Celsius, apoi va creşte uşor, astfel că în 5 şi în 6 mai aceasta va tinde spre 23 de grade. Va urma o zi de răcire cu aproximativ 3 grade, iar până în ziua de 10 mai va rămâne relativ constantă. În 11 mai se va răcori cu aproximativ 2 grade, pentru ca până la finalul intervalului de prognoză să se încălzească, iar media maximelor de temperatură va ajunge să se situeze în jurul a 24 de grade. Minimele termice vor avea variaţii relativ asemănătoare. Cele mai mici valori ale mediei lor, de 6 – 7 grade, se vor atinge în primele trei zile, iar cele mai mari, de 9 – 10 grade, în jurul datei de 7 mai şi în 15 mai, dimineaţa. Va ploua aproape zilnic, până în data de 6 mai izolat, apoi local.

La munte, pe tot parcursul intervalului de prognoză, în general, media maximelor termice va avea variaţii între 7 şi 12 grade, iar cea a minimelor între un grad şi 4 grade. Vor fi averse zilnic, pe suprafeţe mici, apoi pe arii relativ extinse. AGERPRES