Având în vedere încetarea activităților centrelor de vaccinare amenajate în alte spații decât cele din unitățile sanitare, Primăria Municipiului Iași anunță prin intermediul unui comunicat că va distribui tichetele de masă persoanelor vaccinate împotriva COVID–19 (cu schema completă de vaccinare după data de 3 septembrie 2021) care nu au beneficiat de aceste tichete până la data închiderii centrului unde au fost vaccinate. Tichetele vor fi distribuite la casieriile Centrului de Informații pentru Cetățeni (în spatele sediului principal al Primăriei Municipiului Iași), începând cu data de 9 mai 2022, celor care s-au vaccinat în următoarele centre: Cinema Victoria, Antibiotice SA, Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu”, Școala Gimnazială „G. Călinescu”, Colegiul „C. Negruzzi”, Liceul Waldorf, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, Universitatea de Științe Vieții „Ion Ionescu de la Brad” și campusul Tudor Vladimirescu. “Persoana care ridică tichetele trebuie să prezinte cartea de identitate și adeverința de vaccinare eliberată (NU „certificatul verde”), care atestă că vaccinarea a fost făcută după data de 3 septembrie 2021. Adeverința de vaccinare se poate descărca de la adresa adulti.renv.ro. Atenție: pentru doza a treia nu se acordă tichete!. Se precizează în document. În vârful valului al patrulea al pandemiei, în lunile octombrie și noiembrie ale anului trecut, care a coincis cu vârful campaniei de vaccinare, în județul Iași funcționau 30 de centre de vaccinare, din care nu mai puțin de 18 în Municipiul Iași. Dintre acestea, opt au fost susținute financiar și logistic de Primăria Municipiului Iași.