A fost semnat contractul pentru finanțarea lucrărilor de extindere și modernizare a Aeroportului Iași

În prezența președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, și a directorului general provizoriu al RA Aaeroprtul, Romeo Vatră, la Iași a fost semnat miercuri, 4 mai, contractul pentru finanțarea prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) al Uniunii Europene a proiectului de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Iași. Valoarea totală a proiectului este de 447.270. 880,66 de lei cu TVA, iar valoarea  totală eligibilă este de 303.253.941, 74 lei. “Le mulțumesc tuturor celor care au susținut proiectul de modernizare și extindere a Aeroportului. A fost o mare provocare, dar iată că după multă muncă și un efort constant de echipă am reușit să obținem finanțarea europeană care să asigure construirea terminalului T4 și dezvoltarea aeroportului, practic dublându-i potențialul față de ceea ce avem astăzi, raportându-ne la numărul de pasageri procesați în principal, dar și la facilitățile cargo. Este un proiect de interes județean și regional, care va aduce imense beneficii financiare și sociale pentru comunitatea noastră. Faptul că am obținut finanțarea europeană demonstrează că proiectul este fezabil și că, așa cum am susținut de la început, a fost cea mai bună variantă pentru a asigura dezvoltarea aeroportului’’, adeclarat Costel Alexe, președintele CJ Iași.  Contractul pentru finanțarea europeană a fost semnat de Directorul General Provizoriu al R.A. Aeroportul Iași, Romeo Vatră. “T4 va fi cel mai mare terminal din țară, după cel de la Otopeni, având o suprafață desfășurată de 31.210 de metri pătrați, pe trei niveluri, pe o lungime de 200 de metri și o adâncime de 50 de metri. Iașul va avea practic un aeroport nou, care va putea procesa de 3,5 milioane pasageri pe an. Săptămâna viitoare va fi semnat și contractul cu S.C. STRABAG S.R.L., pentru serviciile de proiectare, elaborarea documentației tehnice și execuția lucrărilor de modernizare. Termenul pentru proiectul tehnic este de patru luni, iar pentru realizarea lucrărilor este de 12 luni. Practic, în 16 luni ar trebui să avem finalizat noul terminal”, a precizat, la rândul său, Romeo Vatră,  directorul general provizoriu al R.A. Aeroportul Iași. Proiectul de extindere a Aeroportului Internațional Iași presupune, pe lângă construirea terminalului T4, și mărirea capacității de parcare, de la aproximativ 320 de locuri, la aproape 500 de locuri. (E.M.)