Curtea Constituţională a României a explicat, joi, că legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost adoptată într-o singură zi, „cu încălcarea tuturor termenelor”, „ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său”.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, în şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională.
Curtea a precizat că, potrivit articolului 76 alineatul (3) din Constituţie, „la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”.
„Este o exigenţă constituţională ca scurtarea termenelor procedurale şi accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgenţă – art. 76 alin. (3), şi nu a celei generale – art.75. Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său. Respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (3) din Constituţie constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament şi, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională”, a indicat CCR.
Conform judecătorilor CCR, evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale obiective şi exprese în acest sens, denotă „o atingere adusă însăşi unei valori fundamentale a statului şi anume a caracterului său democratic”.
Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 1 alineatul (3) în componenta referitoare la democraţie, articolului 1 alineatul (5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, precum şi ale articolului 75 şi articolului 76 alineatul (3) privind desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor.
CCR a reţinut şi încălcarea principiului securităţii juridice.
Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Excepţiile de neconstituţionalitate au fost transmise de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
În februarie 2021, Plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor. AGERPRES