Orban: Am constituit filiale ale Forţei Dreptei în 19 judeţe, în patru sectoare ale municipiului Bucureşti şi în diaspora

Deputatul Ludovic Orban anunţă că Forţa Dreptei are filiale în 19 judeţe, în patru sectoare din Bucureşti şi în diaspora.

„Forţa Dreptei a fost înscrisă oficial în registrul partidelor politice în data de 16 martie 2022. Avem mai puţin de două luni de existenţă ca formaţiune politică cu acte în regulă. În acest scurt interval de timp ne-am mişcat foarte repede. Am constituit filiale în 19 judeţe, în patru sectoare ale municipiului Bucureşti şi în Diaspora. Obiectivul stabilit este ca până în data de 1 iunie să înfiinţam filiale în toate judeţele şi în toate sectoarele municipiului Bucureşti. Am început construcţia de organizaţii locale şi, până astăzi, avem formate grupuri de iniţiativă locale în peste 250 de localităţi. Obiectivul stabilit pentru anul în curs este acela de constituire de organizaţii locale în minim 1.500 de localităţi”, a scris Orban, miercuri, pe Facebook.

 

El precizează şi că a fost aprobată înscrierea în Forţa Dreptei a peste 2.500 de membri.

„Urmărim ca până la sfârşitul anului să implicăm alături de noi în această construcţie peste 25.000 de membri, oameni onorabili, de caracter, care au ce oferi comunităţii. Printre noii noştri colegi sunt liberali de caracter, care au preferat să treacă în opoziţie împreună cu noi decât să se prostitueze alături de PSD, dar şi foarte mulţi români care nu au mai făcut politică până astăzi şi care vor să contribuie la însănătoşirea vieţii publice din România”, afirmă Ludovic Orban.

El precizează că la nivel parlamentar membrii partidului au iniţiat o serie de proiecte legislative importante, menţionând proiectul de reducere a preţului la pompă al carburanţilor prin reducerea accizelor şi a TVA, iniţiativa legislativă de reducere a facturilor la energie electrică şi gaz prin anularea accizei, a bonusului de cogenerare, a costului pentru certificatele verzi şi prin reducerea TVA la 5%, proiectul de introducere a sistemului de susţinere a firmelor şi angajaţilor cunoscut sub numele de Kurzarbeit, proiectul de creştere a pensiilor prin luarea în calcul a întregii perioade în care oamenii au lucrat în grupa 1 sau 2 de muncă şi a altor venituri obţinute pentru care s-au plătit contribuţii, reducerea de la 18 la 16 ani a vârstei de la care tinerii pot înfiinţa firme sau persoane fizice autorizate, proiectul de lege privind plata concediilor medicale, iniţiativa de transfer către autorităţile locale a activelor deţinute şi neutilizate de companiile de stat.

De asemenea, Orban arată că a fost demarată formarea comisiilor de specialitate ale partidului pe domenii de activitate. AGERPRES