Antonio Guterres: Moldova are nevoie de suport masiv

Chişinău, 10 mai. /MOLDPRES/. Republica Moldova are nevoie de suport masiv din partea comunității internaționale. Afirmațiile au fost făcute astăzi de către Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, după ce a vizitat Centrul de găzduire a refugiaților ucraineni de la Moldexpo, comunică MOLDPRES.

Oficialul ONU se află într-o vizită de două zile în Republica Moldova, timp în care a avut întrevederi cu conducerea de vârf a țării. În dimineața zilei de astăzi, Secretarul General al ONU a vizitat Centrul de găzduire a refugiaților ucraineni de la Moldexpo, unde timp de două ore a discutat cu lucrătorii centrului și cu unii dintre refugiați. Acesta a inspectat spațiile în care sunt găzduiți refugiații și s-a arătat interesat de solicitările pe care le au aceștia.

„Moldovenii și-au deschis frontierele, dar și inimile și casele cu foarte multă generozitate și peste 90 la sută din refugiați trăiesc în familiile de aici. Și chiar dacă situația economică e dificilă, voi dați dovadă de generozitate. Solicit puternic comunității internaționale să sprijine masiv Moldova, care are nevoie de un suport financiar major. Țara are o situație economică foarte complicată, prețurile la alimente, carburanți și energie au crescut dramatic. Moldova se confruntă cu probleme economice și primind un număr atât de mare de refugiați are nevoie urgentă de ajutor”, a opinat oficialul.

În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova sunt circa 90 mii de refugiați, dintre care mai mult de jumătate sunt copii.