„Administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA şi ECDC. Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech”, precizează ministerul.
Potrivit sursei citate, pot solicita vaccinarea cu doza a patra persoanele de peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager.
Totodată, MS arată că imunizarea cu doza a patra se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a treia doze.
„Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”, afirmă MS.
Dovada vaccinării cu doza a patra va fi reprezentată de adeverinţa de vaccinare, generată din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări sau de certificatul digital. AGERPRES