O delegație a Ambasadei Norvegei în România și a SEE, în vizită de lucru la Iași

O delegație a Ambasadei Norvegiei la București se va afla în perioada 12 – 13 mai la Iași, în cadrul unei vizite de lucru, pentru a evalua stadiul de implementare a proiectelor derulate în municipiu și județ finanțate prin intermediul granturilor puse la dispoziție de Norvegia și partenerii săi din Spațiul Economic European (SEE). Potrivit unui comunicat al Ambasadei Norvegiei în România, membrii delegației vor vizita mai multe proiecte derulate în zonă și vor urmări evoluția celor aflate în derulare. Principalii contributori economici ai României după Uniunea Europeană sunt granturile oferite de Spațiul Economic European (SEE) și Norvegia, în perioada de programate 2014 – 2020 fiind alocate țării noastre 502 milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare, o parte important dintre  acestea implementate în județul Iași. Proiectele din România sunt împărțite în 12 programe de finanțare , cum ar fi sănătate publică, energie regenerabilă, educație, societate civilă, justiție, cercetare și dezvoltare locală. Principalele domenii acoperite de proiectele finanțate în județul Iași sunt ​ educație și cercetare, societate civilă și cultură. Scopul granturilor este de a reduce disparitățile sociale și economice din Spațiul Economic European și de a consolida relațiile bilaterale cu cele 15 țări beneficiare din Europa de Est și de Sud și cu statele baltice.