O nouă ediție a Târgului Meşterilor Populari, în acest week-end, pe esplanada Palatului Culturii

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează în perioada 13 – 15 mai pe esplanada Palatului Culturii din Iași, Târgul Meşterilor Populari, eveniment derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”. Ajuns la cea de-a XXII-a ediție, târgul reunește aproximativ 60 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, care susţin, prin intermediul lucrărilor lor, păstrarea şi promovarea meşteşugurilor, oferind în același timp publicului de toate vârstele o pledoarie pentru tradiţie şi bun gust autentic. Evenimentul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare. Târgul Meșterilor Populari va fi deschis publicului, după următorul program: vineri, 13 mai, între orele 9.00 – 19.00, sâmbătă, 14 mai, între orele 9.00 – 22.00 (program prelungit, cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor”) și duminică, 15 ma, între orele 9.00 – 16.00. (E.M.)