Proiect transfrontalier privind managementul fermelor piscicole din bazinul hidrografic al râului Prut

Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV), partener în cadrul proiectului transfrontalier 2SOFT/1.2/47 „Team Up for Healthyfish in aquaculturesystems of the Prut riverbasin”, coordonat de Institutul de Zoologie din Chișinău, anunță finalizarea proiectului derulat în perioada 20.11.2020-19.04.2022.

Proiectul oferă informații și răspunsuri utile pentru problemele cu care se confruntă antreprenorii piscicoli din Republica Moldova și din România din bazinul hidrografic al râului Prut privind sănătatea populațiilor de pești din sistemele de acvacultură.

Studiile au fost orientate spre identificarea și elaborarea unor metode ecologice de diminuare a patologiei peștilor din crescătorii. Fermele piscicole au constituit baza pentru activitățile de cercetare și inovare din cadrul proiectului. Din aceste ferme au fost prelevate probe de apă și pește pentru analize.

“Activitățile din cadrul proiectului (focus grup, expediții de lucru pe teren, workshop-uri, training-uri de transfer de cunoștințe, analize de laborator) au reunit cercetători, medici veterinari, studenți, piscicultori, echipe mixte transfrontaliere, formate din specialiști în diagnoza ecologică a unor acvatorii și cercetători specialiști în patologia ihtiofaunei, care au identificat problemele ce apar în fermele piscicole din România și din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al USV.

Împreună cu administratorii fermelor piscicole, au fost identificate soluții pentru:

  • diagnoza rapidă a bolilor peștilor;
  • aplicarea unor noi metode profilactice sau de combatere a bolilor peștilor;
  • biomanipularea unor factori de mediu;
  • completarea formulelor medicamentoase existente cu noi complexe bioactive naturale administrate la pești.

 

Principalele rezultate ale proiectului implementate în cele 2 instituții partenere:

  • sinteză a situației actuale privind pierderile economice ale producției de pește din cauza bolilor, din revizuirea literaturii de specialitate, focus grup, expediții de lucru pe teren, cunoștințele fermierilor și analize științifice;
  • un ghid metodologic în care sunt descrise principalele boli ale peștilor, managementul calității apei și practicile durabile de piscicultură;ghidul prezintă metode inovative de tratare a mediului acvatic și de realizare a unor noi compuși bioactivi cu impact profilactic și curativ în bolile peștilor și reprezintă o colecție importantă de informații, recomandări și exerciții care vor fi distribuite grupurilor-țintă și bibliotecilor;
  • un brevet de invenție – Procedeu de stimulare a peștilor reproducători crescuți în heleșteie;
  • un brevet de invenție – Complex bioactiv natural și procedeu de administrare în scop profilactic la pești;
  • trei training-uri de transfer de cunoștințe de la cercetători către studenți, în mediul de business și la piscicultori.

Proiectul „Team Up for Healthyfish in aquaculturesystems of the Prut riverbasin”a reunit expertiza cercetătorilor de la Institutul de Zoologie din Chișinău și Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, specializați în bolile peștilor și acvacultură. Parteneriatul pentru proiect a fost construit pe principiul sustenabilității, astfel încât rezultatele proiectului să fie transferabile și valorificate în mediul antreprenorial. Transferul de cunoștințe către crescătorii de pești cu privire la diagnosticarea și tratamentul bolilor peștilor și, de asemenea, protejarea mediului în condițiile aplicării practicilor de piscicultură este cheia pentru a reduce bolile peștilor și pentru a crește productivitatea.

Valoarea totală a proiectului a fost de 198.074 de euro, din care liderului i-au revenit 118.074,5 euro și partenerului USV Iași – 80.000 de euro.

Ultimul eveniment din cadrul proiectului – un training de transfer a cunoștințelor – va avea loc pe 19 mai în Sala Verde de conferințe a USV Iași, începând cu ora 10.00.