„Ceea ce am văzut astăzi în această companie, tehnologia şi echipamentele pe care se lucrează, îmi dă încredere că producătorii români sunt în măsură să ofere pieţei produse de calitate şi să fie parteneri în efortul Guvernului de a garanta siguranţa alimentară. Este un model de business pe care Guvernul îl încurajează să fie replicat de mediul de afaceri”, a afirmat prim-ministrul după vizita la societatea Transavia, potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.
Nicolae Ciucă a menţionat că, recent, s-a decis în Guvern să fie puse la dispoziţia fermierilor români 300 de milioane de euro granturi pentru capital de lucru, ca o măsură de susţinere a agriculturii şi industriei alimentare, care va contribui astfel la reducerea impactului generat de creşterea preţurilor la produsele de bază.
„Pentru a face performanţă este nevoie de forţă de muncă înalt calificată. Din acest considerent am susţinut şi a fost aprobată de Parlament o altă măsură a Programului ‘Sprijin pentru România’ prin care a fost stabilit la 3.000 de lei lunar salariul minim în agricultură şi industria alimentară”, a menţionat premierul.
Nicolae Ciucă a adăugat că va fi introdusă o altă măsură destinată încurajării procesării în România a materiei prime. În baza unei scheme de ajutor de stat ce urmează să fie aprobată de Guvern, fermierii vor avea la dispoziţie 200 de milioane de euro, soluţie legislativă ce va contribui la asigurarea necesarului pieţei interne şi la reducerea presiunii asupra stocurilor şi preţurilor la alimente. Măsurile destinate agriculturii şi industriei alimentare incluse în pachetul „Sprijin pentru România” au fost stabilite ca urmare a consultărilor cu fermierii, patronatele şi sindicatele din agricultură.
În discuţiile avute cu managementul societăţii din Alba, premierul a apreciat modelul sustenabil de business, bazat pe bune practici şi protocoale în lanţul de producţie şi distribuţie, în măsură să asigure produse de calitate pentru consumatori. Compania Transavia are rol semnificativ în dezvoltarea economică locală şi regională, prin prioritizarea achiziţiilor de la furnizori locali sau internaţionali care au sediu şi în România (aproximativ 90% dintre cei 1800 de furnizori), precum şi prin localizarea fermelor în opt judeţe din ţară.
Premierul este însoţit în vizita în judeţul Alba de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean. AGERPRES