Festivalul Filmului Francez – între 1 şi 12 iunie; proiecţii în cinematografe şi în aer liber

Cele mai recente filme franceze vor fi proiectate în cinematografe şi în aer liber, în Bucureşti şi alte zece oraşe din ţară, în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Filmului Francez în România, care va avea loc între 1 şi 12 iunie.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, proiecţiile din cadrul festivalului vor avea loc în Cluj-Napoca (2 – 5 iunie – Cinema Victoria – Curtea Institutului Francez) , Iaşi (2 – 6 iunie – Institutul Francez – Sala Fondane; Cinema Ateneu; Curtea Institutului Francez), Timişoara (2 – 5 iunie – Cinema Victoria – Curtea Institutului Francez), Brăila (3 – 5 iunie – Cinema Cinefeel), Braşov (10 – 12 iunie – Cinema Astra), Constanţa (2 – 5 iunie – Cinema Jean Constantin), Sfântu Gheorghe (9 – 12 iunie – Cinema Arta by Cityplex), Sibiu (3 – 5 iunie – Fabrica de Cultură, Sala Lulu), Suceava (9 – 12 iunie – Universitatea „Ştefan cel Mare”), Târgu Mureş (9 – 12 iunie – Teatrul de vară) şi în Capitală (1-12 iunie la Cinema Elvire Popesco; Unteatru – Open-Air).

„Nos yeux grand ouverts”/ „Ochii noştri larg deschişi”, este tema aleasă pentru ediţia din acest an.

Competiţia Tinerelor Talente – Lungmetraj pune în lumină, ca în fiecare an, vocile noi ale cinematografiei franceze, prin cinci remarcabile lungmetraje de debut care vor concura pentru Premiul Publicului: o bursă de 1.000 euro oferită de Institutul Francez realizatoarei sau realizatorului filmului câştigător, precum şi suport financiar acordat de TV5 Monde distribuitorului român care va alege să aducă filmul pe ecranele din cinematografele autohtone.

Printre premierele naţionale confirmate în această secţiune se numără două filme selecţionate la Semaine de la Critique: „Bruno Reidal” de Vincent Le Port, şi „Les Amours d’Anais”/ „Iubirile lui Anais” de Charline Bourgeois-Tacquet.

Pentru al doilea an consecutiv, Competiţia Tinerelor Talente – Scurtmetraj propune cinci producţii cu un parcurs festivalier deosebit. Un juriu de trei tineri critici de film – Dora Leu, Călin Boto şi Andreea Chiper – vor desemna câştigătorul acestei secţiuni. Premiul constă într-un sejur la Residence de Poche/Rezidenţa de buzunar a Institutului Francez din România la Bucureşti: un cadru ideal oferit regizorului câştigător pentru dezvoltarea unui proiect de lungmetraj.

Panorama filmelor anului, secţiunea clasică, ce regrupează succesele recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, va prezenta în premieră naţională titluri inedite precum comedia absurdă „Viens je t’emmene”/ „Eroul nimănui” de Alain Guiraudie, şi „L’evenement”/ „Evenimentul” de Audrey Diwan, câştigător al Leului de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia.

În contextul preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, ediţia din acest an aduce o componentă cinematografică europeană importantă. Secţiunea Regard vers l’Europe/ Privire către Europa va celebra cooperarea cinematografică în Europa şi rolul determinant al Franţei în acest context, propunând câte o coproducţie franco-europeană marcantă pentru fiecare deceniu începând cu anii 1960.

Printre filmele selecţionate se numără „La Grande Bouffe”/ „Marea crăpelniţă” de Marco Ferreri, un film din epoca de aur a coproducţiei franco-italiene, şi „Possession”/ „Posesia” de Andrzej Zulawski. În cadrul acestei secţiuni, invitat special este producătorul franco-tunisian Said Ben Said, care va veni la Bucureşti pentru a prezenta filmul „Elle” al lui Paul Verhoeven, câştigător al premiului Cesar pentru cel mai bun film, în 2017.

Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România – Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara. AGERPRES