Mă sprijin de umbra copacului
iar umbra copacului mă înfiază
cum și eu am reușit să adopt
înfiorarea și plăcerea de a fi al tăcerii
Mă sprijin de cântecul de înviorare
și o dată cu el mă cobor
și mă ridic atât cât să-mi descopăr
înălțimea sub pleoapa care tresare
și mă acoperă sub formă de ochi
de clipire tulburătoare
Sunt cel care vine spre tine
și cel care pleacă
sunt începutul și sfârșitul
taina care mă scoate la tablă
și care mă judecă în piața publică
înainte ca rugul să mă răscolească
tăciune cu tăciune
scoțându-mi la iveală apăsarea
tulbure a dimineții…
Mă sprijin din întâmplare
sau poate aceasta să fie
scuza care mă condamnă și mă iartă
în același timp
pacoste lacoste
tricoul noii generații
ADI CRISTI