Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”, în parteneriat cu Asociația „Noua Acropolă” – Filiala Iași, invită publicul sâmbătă, 14 mai, începând cu ora ora 17.00, la un dialog filosofic „Despre dragoste. Ce spune Platon?”, subiect captivant despre semnificația acestui sentiment uman.
În lucrarea intitulată „Banchetul”, filosoful Platon deschide unele direcții interesante de discuție cum ar fi relația dintre Dragoste și Frumos, tipurile diferite de dragoste sau sufletele pereche.
Evenimentul, inclus în programul celei de-a XVIII-a ediţii a Nopţii Europene a Muzeelor, va avea loc la Muzeul „Poni – Cernătescu” (str. Mihail Kogălniceanu, nr 7B) din Iași. (E.M.)