La Iași vor fi construite 162 de apartamente pentru tinerii aflați în situații de risc

Întruniți vineri, 13 mai, în ședință de îndată la convocarea primarului Mihai Chirica, consilierii locali au aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a proiectului „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri aflați în situații de risc”. Conform documentației care se află la baza proiectului, ansamblul de locuințe va fi construit în zona Grădinari – Metalurgie. Municipalitatea solicită o finanțare care să permită construirea a cel puțin 162 de apartamente, la un preț de 794 euro/metru pătrat, rezultând o valoare maximă eligibilă a investiției de circa 61,5 milioane de lei, fără TVA. Clădirile vor fi eficiente din punct de vedere energetic, respectându-se conceptul nZEB privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Imobilele nZEB (Nearly zero-emission building) au o performanță energetică foarte ridicată, necesarul de energie provenind într-o măsură cât mai mare din surse regenerabile de energie, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere. Reamintim că, în ședințele precedente, Consiliul Local Iași a aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul fondurilor PNRR a proiectelor ce vizează reabilitarea, renovarea energetică sau consolidarea a 18 imobile din Iași, unități de învățământ și blocuri de locuințe: Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Căminul Școlii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă”, Corpul 1 al Liceului Waldorf, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, Blocul 968 – Tronsoanele 4 și 5 aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 37, Blocul DA – 3 situat pe Bulevardul Dacia nr. 1, Blocul S4 situat în str. Ciurchi nr. 109 A, Blocul D2 din str. Oancea nr. 34, Blocul Z4 din Bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, Blocul B3 – Scările A, B și C situat în Bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4, Blocul „Carmen” aflat în Bulevardul Independenței nr. 2, căminele aflate în Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, strada Decebal nr. 1, strada Bularga nr. 14A, respectiv strada Canta nr. 60B.