Începând de duminică, 22 mai, Baza Sportivă Ciric va găzdui, timp de o săptămână, cel mai important turneu de tenis rezervat copiilor sub 12 ani, “IAȘI TENNIS TROPHY”, în cadrul circuitului european Tennis Europe, eveniment organizat de Asociația „România Altfel”, având ca partener principal Primăria Municipiului Iași, alături de Fundația Antibiotice – Știință și Suflet și Decathlon.
Peste 90 de copii, băieți și fete, din şapte țări (Ucraina, Germania, Grecia, Cipru, Turcia, Republica Moldova și România) vor concura în două probe, simplu și dublu, la două categorii, fete și băieți. Primele două zile vor fi rezervate calificărilor, urmând ca de marți, 24 mai, să înceapă partidele pe tablourile principale, în primă fază cu jocuri în grupe, iar apoi tablou eliminatoriu.
La competiție vor lua startul și cinci tineri jucători din Ucraina, trei băieți și două fete, iar trei dintre ei vor concura direct pe tabloul principal. Este un act de normalitate pentru acești copii să continue să joace la turnee și să încerce să ducă o viață cât de cât normală, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă la ei în țară. Cei mai mulți vor veni din Republica Moldova, unde locuiesc în prezent, se antrenează și dispută competiții, dar și din țări vest-europene, cum ar fi Italia, unde s-au refugiat împreună cu familiile lor.
Nu vor lipsi nici cei mai buni jucători din Iași, pe tablourile principale fiind deja patru fete și trei băieți. La fete vor fi prezente Ruxandra Maria Andrei, de la CS Vergilius Iași, cea care în urmă cu o săptămână a disputat finala la dublu și a fost semifinalistă la simplu la turneul Tennis Europe U12 Biotehnos Series Cup, disputat la Vadu Lui Vodă, în Republica Moldova; Alexia Maria Ciornei (CS Giglio Iași), Evelina Ioana Bichir și Irina Maria Pantelimon (ambele de la TC Coreco Iași). La băieți vor concura Andrei Manolache și Darius Cojocariu (CSS Unirea Iași) și Alexandru Coteț (Asociația Club Sportiv de Tenis Tomești).
„Sportul creează legende și eroi, ne face mai onești și mai sănătoși, ne produce sentimente dintre cele mai înflăcărate și ne obligă să devenim mereu mai buni! Consider o datorie de onoare ca Primăria Iașului să se implice în continuare în dezvoltarea sportului ieșean și mai ales în promovarea sportului în rândul copiilor. Consider că un turneu de tenis pentru copii, precum Iași Tennis Trophy, este o adevărată provocare fiindcă aici vom descoperi viitoarele talente ale sportului în alb, aici vom vedea cine va fi următoarea Simona Halep ori următorul Ilie Năstase. Cine investește în sportul pentru copii investește într-o lume mai bună! Eu sunt convins că în sport nu pierde nimeni, fiindcă sportul, prin forța sa de a schimba destine, este nemuritor! Felicit organizatorii acestui nou turneu de tenis și urez succes tuturor competitorilor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În România sunt doar patru orașe care găzduiesc turnee internaționale de tenis la această categorie de vârstă, alături de Iași fiind București (cu două turnee), Buzău și Arad.