CUNOSCUTĂ MI SE PARE CĂ SUNT

 

Misterios mă vaiet

smulgând inima de tiran

sau de câine să-mi fie inima

ce mă duce la moarte

 

Ce mă duce în celălalt colț al îmbrățișării

unde fiecare atingere  ne împletește palmele

scăpate într-o infinită căutare

cum doar ștrangularea mai poate exista

 

Colțul acesta îmi pare a fi cunoscut

așa cum cunoscută mi se pare că sunt

atingerea și cuprinderea

în urma cărora

trupul îmi spulberă înălțimea

 

Așa cum spulberată îmi pare

îngenuncherea

fără a naște rugăciune prin îndurare

așa cum nu se mai naște

lacrima de sânge a ghilotinei

sau lacrima de cristal a despărțirii…

 

Cu astfel de lacrimi plânge neputința

și văd cum pe de rost mă strigă și mă cheamă

de parcă m-ar fi cunoscut înaintea nașterii

sau oricum cu mult după moarte.

 

ADI CRISTI