Ce caută o furnică, pe o lamă de ras, înfiptă într-o piatră, în mijlocul Iașului? Răspunsul la această întrebare ciudată este cât se poate de simplu: e o instalație poetică. O instalație poetică realizată de către Ion Barbu, artistul vizual care a găsit un sens nou pentru versuri vechi, și arhitectul Sebastian Comănescu, care a combinat inspirat piatra de carieră cu tablă și vopsea. Lucrarea a fost expusă în noul parc de pe esplanada Teatrului Luceafărul, realizat de ansamblul Palas. Abstractul poeziei a fost transformat în concret pentru Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, organizat la Iași, în perioada 20 – 30 mai 2022.
„O furnică traversând nepăsătoare tăișul securii”, vers al poetului Petre Stoica, i-a inspirat pe cei doi artiști, care au creat instalația poetică fără să se vadă față în față. S-au întâlnit abia la vernisajul expoziției „Îmblânzitorul de pietre”, ce a avut loc la ArtEast Gallery din Iași, unde pot fi admirate toate lucrările din cadrul evenimentului inclus în secțiunea Arts&Crafts a RCW 2022. Îmblânzitorul pietrelor este tot Ion Barbu, iar pentru domesticirea lor a folosit tot versuri.
„Așa cum psalmiștii își propuneau altă dată să facă pietrele să vorbească și să-l laude pe Cel de sus, astăzi Ion Barbu ne propune un pariu, că aceste pietre pot spune poezie. Este un pariu câștigat. Tablourile ne arată că Ion Barbu are o cultură poetică de invidiat, ar fi putut să fie un critic literar temut. Dar s-a axat pe o critică socială și politică”, a explicat Dana Lungu, curatorul expoziției.
„Pietrele m-au îmblânzit pe mine. Eram o fiară înainte”, a glumit Ion Barbu. Artistul a precizat că a ales să treacă versurile pe un suport inedit după ce a creat pentru Muzeul Poeziei din Iași o expoziție de pietre prețioase care a avut mare succes. „Așa că am considerat necesar și frumos să continui pe linia asta. Am dus mai departe ideea de a expune pietre, punându-le un suport artistic în spate pentru a completa poezia. Am studiat un pic modalitatea și am descoperit că e cel mai simplu să faci carieră dacă ai pietre la îndemână. Desigur, asta nu înseamnă că aș fi un carierist”, a povestit Ion Barbu, în stilul care l-a consacrat.
„Tremurau de frig şi de-ntuneric mut/Plutind încet spre lumenul ştiut” – Leonid Dimov. „Îşi sărbătoreşte ziua. e fericit. Pe masă lumînări, farfurii, pahare. e fericit. are treizeci de ani de moarte de la naştere încoace” – Ioan Es. Pop. „Lumina care scade/seamănă din ce în ce mai mult cu un vis rău” – Amos Oz.
Acestea sunt doar câteva dintre zecile de versuri care au prins piatra. Artistul vizual a menționat că se simte ca vechii ocnași care aveau legate la picioare pietre, dar expoziția din cadrul Romanian Creative Week îi dă imboldul de a continua.
„Și voi alege tot Iașul pentru următoarea expoziției. Am început să lucrez la niște pietre funerare, trebuie să execut vreo 200, toate aparținând unor personaje extraordinare din celebrul volum de poezie «Antologia Spoon River», al poetului american Edgar Lee Masters. Dacă mă ajută cel de sus, cel de jos și cel de mijloc, sper să fie gata în curând”, a dezvăluit Ion Barbu.
Dar expoziția de la ArtEast Gallery, parte din secțiunea Arts&Crafts a Romanian Creative Week 2022, mai conține câteva exponate inedite: caricaturile tubulare.
Pot fi citite doar dacă vizitatorul le învârte sau se învârte în jurul lor, după cum dorește. Ion Barbu a trecut astfel către un concept nou, după ce în trecut a surprins realitățile românești și pe caricaturi sferice.
„Îmblânzitorul de pietre” poate fi vizitată până pe 30 mai.
Amănunte despre Expoziția Ion Barbu – The Pebble Tamer pot fi citite aici: https://romaniancreativeweek.ro/sections/arts-crafts/ion-barbu-the-pebble-tamer/urban-art-installation/