Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit, după ce peretele unei clădiri s-a prăbușit

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit, iar altul a fost rănit, după ce peretele unei clădiri din Truşeşti, judeţul Botoşani, s-a prăbuşit peste ei. Accidentul a avut loc când cei doi bărbaţi lucrau la reabilitarea imobilului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi după-amiază, în localitatea Truşeşti, pentru a extrage două persoane de sub dărămâturi.
„Persoanele în cauză efectuau lucrări de reabilitare, în momentul în care unul dintre pereţii clădirii s-a prăbuşit peste acestea. La sosirea forţelor de intervenţie, unul dintre bĂrbaţi era acoperit în totalitate de o bucată din perete, iar cealalt era surprins până la mijloc. Pompierii i-au scos de sub dărâmături şi au constatat că unul dintre aceştia, în vârstă de 34 de ani, era inconştient, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat”, a transmis ISU Botoşani.
Conform sursei citate, cel de-al doilea bărbat, de 35 de ani, a fost găsit conştient, fiind preluat de o ambulanţă şi dus la spital. (sursa:www.news.ro)