Executivul a aprobat în ședința miercuri, 25 mai, o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Bacău – Pașcani “, care urmează să traverseze județele Iași, Bacău și Neamț. Data de 6 iunie este termenul de primire a variantei finale de proiect ethnic, după care urmează ultimul pas așteptat, și anume licitația de execuție. Finanțarea pentru execuția lucrărilor aferente Autostrăzii Bacău-Pașcani va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Acest sector de 77 kilometri din Autostrada A7 cuprinde 112 poduri, pasaje, viaducte, structuri casetate, 9 noduri rutiere, 4 parcări securizate, 4 parcări de scurtă durată, un centru de întreținere și coordonare, 50 de spații de încărcare pentru autoturisme electrice și 140 de hectare de perdele forestiere cu rol de protecție. Din cei 77 de kilometri, 30 kilometri vor fi pe teritoriul județului Iași, pe raza localităților Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani.
“Autostrăzile Moldovei reprezintă o prioritate urgentă pentru Partidul Național Liberal și pentru filiala județeană PNL Iași care, prin reprezentanții săi în Parlamentul României, în Guvern și în administrația publică județeană și locală fac toate demersurile pentru urgentarea procedurilor care vor rezulta în ducerea la îndeplinire a acestor obiective”, se precizează într-un comunicat remis redacției de Departamentul de comunicare al PNL Iași.
“Orice kilometru de autostradă care va eficientiza rețeaua de transport spre și dinspre Moldova este un câștig pentru regiunea noastră și județul Iași, inclusiv. Autostrada A7 nu este în competiție cu celălalt proiect major mult-așteptat de ieșeni, respectiv Autostrada A8, întrucât cele două urmăresc conectivități regionale diferite și scopuri variate. Avem nevoie de Autostrada A7 pentru conexiunea firească dintre regiunea de Nord-Est și regiunea de dezvoltare București – Ilfov, respectiv dintre capitala Moldovei și capitala României. La fel ca A8, autostrada A7 are o deosebită importanță strategică pentru dezvoltarea regiunii de Nord-Est, aceasta fiind cuprinsă integral la finanțare prin PNRR. Legătura pe cale rutieră între Moldova și Capitală este esențială pentru relațiile economice inter-regionale. Vreau să mulțumesc premierului României, Nicolae Ciucă pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și administrației liberale de la Iași care a dat dovadă de toată deschiderea și a depus toate eforturile necesare pentru urgentarea pașilor birocratici astfel încât să punem în linie dreaptă cele două autostrăzi mult așteptate de întreaga suflare ieșeană”, a declarat Alexandru Muraru, președintele PNL Iași.