Sistemul RoALERT- Copil dispărut a fost lansat miercuri, la dezbaterea „Cum își poate proteja România copiii de violența sexuală?” care a avut loc miercuri la Guvern, în contextul Zilei Internaționale a Copilului Dispărut. Prin acest sistem, populația va fi anunțată despre dispariția unui copil și semnalmentele acestuia prin intermediul Programului Național al Guvernului – Din grijă pentru copii, a explicat consilierul de stat Mădălina Turza, în cadrul evenimentului, se arată într-un comunicat World Vision România.
„Abuzurile și violența sexuală împotriva copiilor sunt subiecte grele despre care trebuie să avem curajul să discutăm public de la cel mai înalt nivel de decizie al executivului. Faptul că astăzi avem numărul unic pentru copii 119 este un pas major de a scoate la lumină acest fenomen, însă nu suficient. Prevenirea, combaterea și intervenția post-traumă trebuie să funcționeze efectiv de la firul ierbii, până la nivel de autorități centrale”, a declarat Mădălina Turza, Consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului.
Principalele cauze ale dispariției copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuși, cu precădere abuzurile de natură sexuală, transmite World Vision România. În anul 2021, Poliția a înregistrat peste 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor: viol, agresiune sexuală, act sexual, corupere sexuală, racolare de minori în scopuri sexuale și hărțuire sexuală.
Potrivit analizelor Institutul pentru Studiul şi Tratamentului Traumei, cel puțin 80% dintre declarațiile copiilor cu privire la abuzul sexual sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiați și/sau familie.
De asemenea, conform unui studiu realizat de World Vision România, 1 din 3 copii de la sate n-ar raporta un abuz către autorități din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuți, a lipsei de încredere în reprezentanții autorităților, al accesului limitat la servicii de sprijin și de teama de a fi judecați de familie.
„Violenţa sexuală este un subiect care trebuie adus cât mai des pe agenda agenda publică şi tratat ca prioritate. Avem nevoie de implicarea şi colaborarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu – familia, şcoala, autorităţile, societatea civilă: toţi trebuie să lucrăm împreună pentru a crea o celulă de siguranţă în jurul copilului. În spatele fiecărui caz care ajunge să fie raportat, se află alte sute de cazuri neraportate. World Vision România, prin proiectul JUSTinACT, îşi propune schimbarea mentalităților prin educație şi acces la informaţii. Peste 10.000 de persoane – copii, părinţi, profesori – vor afla care sunt efectele abuzului sexual, de orice natură ar fi acesta, asupra victimei, precum și consecințele juridice ale acestor infracțiuni. În același timp vor fi realizate ghiduri de bune practici și de jurisprudență în privința acestor infracțiuni, care vor fi distribuite jurnaliştilor şi autorităților judiciare din România”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
În urma dezbaterilor, Consilierul de stat Mădălina Turza, împreună cu World Vision România, au propus crearea unui grup de lucru tematic la nivelul Guvernului pentru identificarea priorităților de intervenție pe termen scurt și mediu în domeniul prevenirii și combaterii abuzurilor împotriva copiilor, care își va începe activitatea în luna iunie 2022. (sursa:www.edupedu.ro)