Lasă trecerea să-mi taie calea
să-mi iasă în față ca o haită de lupi
și să mă atace
cum inima sare la beregata apusului
așa cum se întâmplă de fiecare dată…
Lasă cântecul să-mi spânzure în cuier
puțin mai jos de buzunarul de la piept
locul în care mi-ai croit
ascunzătoarea secretă
în care-mi port manuscrisele
Lasă uitarea să-și facă treaba
cum și-o mai face cu ciudă
guma de șters
există astfel o șansă în plus
să eliberăm spații din neșansa noastră
de a da tot timpul greș.
Greșeala noastră este
greșeala greșiților noștri
și dau să-mi ridic privirea pe bolta cerească
privind în ochi tăi de mănăstire.
Aș! Nici vorbă! Exiști dincolo de vorbe
dincolo de cântec,
exiști în inima mea icoană
și de jur împrejur
exiști dezlănțuire!
ADI CRISTI